~2 min lectură 2 comentarii

Mihaela Cambei, desemnată purtătorul de drapel al Team Romania la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice

Andra Juverdeanu

Mihaela Cambei, sportiva de la CSM Onești, a fost desemnată purtătorul de drapel al Team Romania la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, care va avea loc duminică, 11 august, de la ora 22.00.

Mihaela Cambei este vicecampioană la haltere, categoria 49 de kg, într-o competiție în care nu a făcut nicio greșeală. Cu 93 kg la stilul smuls și 112 kg la stilul aruncat, Mihaela s-a situat a doua în clasament, cu un total de 205 kg ridicate.

“Cred că este un sentiment unic pentru orice sportiv, nu am mai purtat drapelul până acum şi este ceva excepţional pentru mine. Nu cred că va fi greu, dar sunt convinsă că va fi dificil pentru că la bară este un echilibru, la steag trebuie să îl ţin mai mult pe o mână”, a declarat Cambei, potrivit agerpres.ro.

După Jocurile Olimpice, urmează o mică pauză pentru Cambei, care a precizat că vrea să steAa alături de familie. “Apoi revin la pregătiri, pentru că mai am încă două competiţii anul acesta, mai am Europeanul de tineret şi Campionatul Mondial de seniori”, a mai spus Cambei.

De asemenea, vicecampioana olimpică a relatat că s-a simţit foarte bine în Satul Olimpic alături de legendara Nadia Comăneci: “A zis că este mândră de mine şi că mă felicită”.

Rezultatele României la Jocurile Olimpice 2024

Înainte de ultima zi a Jocurilor Olimpice, echipa României are 9 medalii: 3 de aur ( înot-200 m liber; dublu vâsle; canotaj 8+1), 4 de argint (dublu vâsle; dublu rame; dublu vâsle categoria ușoară; haltere categoria 49 kg) și două de bronz (înot-100 m liber; gimnastică – Ana Maria Bărbosu și-a recuperat medalia, în urma unei decizii a TAS, validată de Federația Internațională de Gimnastică).

Ultimele reprezentante ale României sunt atletele Delvine Relin Meringor şi Joan Chelimo Melly, care evoluează duminică dimineaţa la maraton.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. A
    Ana
    13 august 2024, 10:16
    0

    Felicitări și mult succes!

  2. G
    Gabriel
    13 august 2024, 14:49
    0

    Mult succes în continuare.
    Continuă pregătirea în vederea unei medalii de aur la Olimpiada Los Angeles 2028

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.