Peste două mii de credincioși din zona Romanului și din județul Bacău au participat în zilele de sîmbătă, 13 octombrie, și duminică, 14 octombrie, la manifestările prilejuite de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva. Momentul culminat a fost trăit de peste o mie de pelerini, duminică, prin participarea la slujba Sfintei Liturghii de la Catedrala Arhiepiscopală ”Sf. Cuv. Parascheva” din Roman.
A fost o atmosferă cu o profundă încărcătură duhovnicească, dat fiind faptul că, la Roman, Sfînta Cuvioasa Parascheva este cinstită de peste 600 de ani, respectiv cu două veacuri înainte de a fi aduse sfintele ei moaște în țară. Slujba hramului a fost oficiată de un impresionant sobor de preoți, alcătuit din toți stareții și duhovnicii din mănăstirile Eparhiei Romanului și Bacăului. În cuvîntul de învățătură rostit cu această ocazie, părintele arhimandrit Pimen Costea, exarhul mănăstirilor din Eparhia Romanului și Bacăului, a făcut legătura între pilda sămănătorului și viața Cuvioase Parascheva, sfînta în care Cuvîntul lui Dumnezeu a rodit în mod deplin, fiind prin viața și faptele ei un model pentru fiecare creștin indiferent de timpul în care trăiește. La sfrîșit a fost oficiată slujba Parastasului pentru ctitorii catedralei, iar pelerinii au primit pachete cu alimente din partea părinților slujitori la Catedrala din Roman.
Lasă un răspuns