Circa 30.000 de persoane s-au adunat marţi în centrul Chişinăului denunţând fraudarea alegerilor parlamentare din Republica Moldova din 5 aprilie de către puterea comunistă. Protestele, la care au participat mai mulţi oameni politici din Moldova, au căpătat amploare în jurul prânzului, când aproximativ 8.000 de tineri s-au deplasat spre Preşedinţia Republicii Moldova, scandând „Jos comuniştii!” şi „Jos Voronin!”.
Primele acţiuni violente au izbucnit în faţa preşedinţiei, unde manifestanţii au început să arunce cu ouă şi pietre în clădirea instituţiei, dar şi în poliţiştii care blocau accesul. La scurt timp, manifestanţii au început să smulgă blocuri de piatră şi bucăţi de pavaj de pe trotuare, marcajul rutier şi suportul de fier al acestora şi să arunce în forţele de ordine.
Apelurile repetate ale unor lideri politici de a recurge doar la acţiuni paşnice nu au fost luate în seamă.
Poliţia a încercat o singură dată să intervină în forţă şi să disperseze manifestanţii, dar acţiunea nu a făcut decât să stârnească şi mai mult furia mulţimii, confruntarea degenerând într-o luptă corp la corp şi o ‘ploaie de pietre’. După o încercare eşuată de a dispersa mulţimea cu tunurile de apă şi gaze lacrimogene, forţele de ordine s-au retras din calea mulţimii furioase care a păstruns pe rând şi devastat sediile Parlamentului şi al preşedinţiei. Spre orele 18,00 violenţele au mai scăzut în intensitate, dar incendiile declanşate în zonă nu fuseră încă stinse nici spre orele 23.00
Între 50 şi 100 de poliţişti, precum şi câteva zeci de protestatari au necesitat îngrijiri medicale, unii chiar fiind internaţi în spital, în urma altercaţiilor. Potrivit informaţiilor vehiculate de media locale, o fată ar fi decedat în timpul acţiunilor de protest, dar aceste informaţii nu au fost confirmate oficial de cadre medicale.
La doar câţiva metri depărtare de scenele de violenţă de la Parlament şi Preşedinţie, manifestanţi paşnici printre care au putut fi văzuţi şi lideri ai opoziţiei din Partidul Liberal Democrat (PLDM), Partidul Liberal (PL), Alianţa Moldova Noastră (AMN) lansau îndemnuri la oprirea violenţelor şi în favoarea unor acţiuni paşnice şi civilizate de protest.
Pe fondul protestelor de stradă, guvernul moldovean a organizat în cursul după-amiezii o şedinţă extraordinară, prezidată de preşedintele Vladimir Voronin. Presa nu a avut acces la aceasta, dar a putut asculta doar mesajul preşedintelui, care a acuzat partidele de opoziţie de instigarea acestor acţiuni.
Ulterior, cei trei lideri ai opoziţiei au fost şi ei chemaţi la întrevederea cu conducerea statului în privinţa acţiunilor violente de protest. Condiţiile impuse de aceştia a fost retragerea învinuirilor lansate la adresa forţelor de opoziţie, acces liber la mass-media publică şi cel mai important invalidarea alegerilor.
Toate partidele au acuzat în cadrul întrevederii modul de desfăşurarea a acţiunii de protest şi au cerut încetarea violenţelor.
Preşedintele parlamentului Marian Lupu le-a calificat drept ‘barbarism’ şi a spus că există informaţii că aceste acţiuni au fost regizate de mai mulţi provocatori, lăsând să se înţeleagă că aceştia ar putea fi şi din exterior. Lupu a respins însă orice acuzaţii de fraudare a alegerilor, spunând că ar fi fost ilogic ca PCRM să recurgă la astfel de soluţii, iar rezultatul bun, de aproximativ 50% obţinut la alegeri de comunişti, se datorează muncii asidue cu alegătorii.
Autorităţile comuniste au calificat incidentele din timpul zilei drept ‘tentativă de lovitură de stat’
Dorin Chirtoacă, primarul Chişinăului, vicepreşedintele Partidului Liberal, a declarat că aşteaptă de la autorităţile comuniste să retracteze acuzele formulate la adresa forţelor de opoziţie, afirmând că violenţele de la Chişinău au fost instrumentate de provocatori. El a mai cerut să fie asigurat dreptul cetăţenilor să-şi expună punctul de vedere visavi de alegerile legislative şi ca comisia electorală centrală să ia atitudine faţă de probele prezentate de opoziţie privind fraudarea scrutinului.
Negocierile dintre autorităţi şi opoziţie nu au adus însă la niciun rezultat, deoarece comuniştii au continuat să nege fraudarea alegerilor, iar Vladimir Voronin, într-o declaraţie difuzată marţi seara, a reluat acuzele la adresa opoziţiei învinuită de distrugerile înregistrate în cursul zilei. ‘În această dimineaţă, Vlad Filat, Mihai Ghimpu, Serafim Urechean practic au devenit capii ştabului, care a început lovitura de stat anticonstituţională în Republica Moldova. Tot ceea ce au întreprins ei in decursul ultimelor zile – acapararea clădirii administraţiei prezidenţiale, asaltul Parlamentului, profanarea drapelelor moldoveneşti nu pot fi calificate decât ca un puci propriu-zis. Organizatorii acestui puci şi-au format un scut viu, alcătuit din studenţi, liceeni şi elevi, pe care i-au instigat sa vină în piaţă. Scopurile puciştilor sunt evidente – desfiinţarea statului moldovenesc – lichidarea democraţiei noastre.
Actuala guvernare nu va permite nimănui sa încalce drepturile omului, sa ignore legislaţia şi să satisfacă poftele nesăbuite ale forţelor oculte, extremiste, care doresc sa compromită ţara noastră şi s-o implice în jocurile lor murdare’, a declarat Voronin.
Pe lângă destabilizarea situaţiei interne din Republica Moldova, protestele de marţi pot conduce şi la înrăutăţirea relaţiilor moldo-române şi aşa destul de complicate în ultimul timp. Primele semnale au fost date de Marian Lupu în cadrul întrevederii cu liderii de opoziţie. Lupu a declarat că aceste acţiuni au fost organizate de provocatori, inclusiv din exterior, că nu se ştie deocamdată cine au fost aceştia, dar a lăsat să se înţeleagă că ar putea fi din România. Lupu a declarat că pe sediul preşedinţiei a fost arborat drapelul altui stat (Tricolorul României n. red.), iar manifestaţii au scandat diferite lozinci, a spus Lupu (Printre aceste lozinci au fost „România” „Unire”, „Trăiască trăiască, Moldova, Ardealul şi Ţara Românească” – n. red.).
Seara, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene de la Chişinău a anunţat că a convocat ambasadorul R.Moldova la Bucureşti, Lidia Guţu, pentru consultări în legătură cu evenimentele ce se produc la Chişinău.
Marţi, comunitatea internaţională a chemat la calm şi lipsă de violenţă. În cursul nopţii de marţi spre miercuri, la Chişinău protestatari anti-comunişti au continuat că manifesteze paşnic în Piaţa Marii Adunări Naţionale din centrul Chişinăului, iar protestele ar putea continua şi în zilele următoare. Miercuri dimineaţa, forţele de ordine au preluat controlul asupra Parlamentului şi au operat mai multe arestări în rândul manifestanţilor.
În mai multe oraşe din România, dar şi la Roma, Madrid sau Bruxelles au avut loc proteste spontane ale tinerilor basarabeni în semn de solidaritate cu manifestaţiile din capitala Republicii Moldova.AGERPRES
Razvan Bondalici a zis
Basarabia suntem cu tine !