Fostul pugilist american Mike Tyson, a declarat că se simte vinovat de moartea celebrului rapper Tupac Shakur, care a fost împuşcat pe 13 septembrie 1996, la ieşirea de la meciul dintre „Iron Mike” şi Burce Seldon, desfăşurat la Las Vegas.
„Mă simt extrem de vinovat pentru moartea sa. Cred că dacă nu ar fi venit să asiste la meci, această tragedie nu s-ar fi întâmplat niciodată”, a precizat Tyson într-un interviu acordat postului de televiziune ESPN.
Rapper-ul californian a compus melodia de prezentare a luptei respective, fiind invitat de Tyson la marea petrecere pe care a dat-o după victorie, însă Tupac nu a mai ajuns: a fost împuşcat la ieşirea din sală, decedând şase zile mai târziu.
Solistul s-a aflat într-o strânsă relaţie de prietene cu Tyson, dezvăluie pugilistul. „Când eram în închisoare, în 1992 (condamnat pentru viol), mă suna în fiecare zi sau îmi trimitea mesaje. Tupac mă ruga mereu să fumăm împreună marijuana, însă nu am făcut-o niciodată, iar acum îmi pare rău”, a adăugat Tyson, fost campion mondial la categoria grea, care va deveni tată pentru a opta oară, la începutul anului viitor.
În 1995, Tupac a ajuns la rândul său în spatele gratiilor, iar din acel moment prietenia dintre cei doi a deveni indestructibilă. „Amândoi aveam mari probleme în găsirea oamenilor în care să avem încredere”, spune Tyson, recunoscând însă că nu a ajuns niciodată să-l înţeleagă pe deplin pe carismaticul Shakur. „Tupac era ca un războinic… Inima sa era la fel de mare ca această planetă. Avea multă dragoste şi compasiune înlăunătrul său, însă nu se puteau vedea, fiind acoperite de furia sa”.
Postul ESPN urmează să prezinte un documentar despre prietenia dintre cei doi, intitulat „O noapte în Vegas: Tyson&Tupac”, care va fi difuzat săptămâna viitoare. AGERPRES
Lasă un răspuns