Caporalul Cătălin-Ionel Marinescu, din Batalionul 26 Infanterie ‘Neagoe Basarab’, a căzut la datorie marţi, în jurul orei 06.00, în provincia Zabul din Afganistan.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naţionale transmis, marţi, AGERPRES, în timpul desfăşurării unei misiuni de patrulare pe autostrada A1 militarul executa cercetarea terestră a unui obiectiv, conform procedurilor. În urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, caporalul a fost grav rănit, fiind transportat de urgenţă cu un elicopter echipat MEDEVAC la Spitalul Militar din baza Lagman pentru îngrijiri medicale. Cu toate eforturile depuse de personalul medical pentru salvarea vieţii sale, caporalul Marinescu a decedat.
Militarul, în vârstă de 28 de ani, era necăsătorit.
Ministrul apărării naţionale, Gabriel Oprea, a semnat ordinul de avansare la gradul de sublocotenent post-mortem a caporalului Cătălin-Ionel Marinescu, care şi-a sacrificat viaţa sub culorile Drapelului naţional, săvârşind acte de devotament excepţional în timpul executării misiunii în teatrul de operaţii din Afganistan.
De asemenea, ministrul apărării naţionale a înaintat Preşedintelui României propunerea de decorare a sublocotenentului post-mortem Cătălin-Ionel Marinescu cu Ordinul Naţional ‘Steaua României’ în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.
Miercuri, 11 mai, la ora 08.00, în toate unităţile militare din ţară şi în cele dislocate în afara teritoriului naţional, vor fi organizate ceremonii militare şi religioase, în semn de recunoştinţă, preţuire şi deplin respect pentru eroul Cătălin-Ionel Marinescu.
Ministrul apărării naţionale, Gabriel Oprea, şi conducerea armatei îşi exprimă profundul regret pentru pierderea vieţii sublocotenentului (p.m.) Cătălin-Ionel Marinescu şi sunt alături de familia greu încercată.
De la începutul anului 2011, alţi doi români şi-au pierdut viaţa în misiuni în Afganistan.
La 5 mai, caporalul Constantin-Laurenţiu Lixandru, din Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, a căzut la datorie în Provincia Zabul, Afganistan, în timpul desfăşurării unei misiuni de patrulare pe autostrada A1. Militarul executa cercetarea terestră a unui obiectiv, conform procedurilor. În urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, caporalul a fost rănit grav, fiind evacuat de urgenţă la Spitalul Militar din baza Lagman pentru îngrijiri medicale. Cu toate eforturile depuse de personalul medical pentru salvarea vieţii sale, caporalul Lixandru a decedat. Militarul, în vârstă de 30 ani, era căsătorit şi nu avea copii.
La 1 aprilie, expertul internaţional, cetăţean român, Filaret Moţco, a decedat la Mazar-i-Sherif. Acesta avea funcţia de ofiţer de afaceri politice în cadrul Centrului Operaţional Nord al ONU din Afganistan, în localitatea respectivă. Atacul de la Mazar-i-Sharif s-a produs după ce o serie de protestatari care demonstrau împotriva arderii Coranului, cartea sfântă islamică, au luat cu asalt clădirea în care se aflau birourile ONU.
România a dislocat, în iulie 2002, în Afganistan, primul batalion de infanterie format din 405 militari provenind din Batalionul 26 infanterie ‘Neagoe Basarab’. Aceasta a reprezentat prima acţiune de luptă a Armatei Române în afara frontierelor naţionale după cel de-Al Doilea Război Mondial.
În cei peste opt ani de prezenţă a unor trupe româneşti în teatrul de operaţiuni din Afganistan, şi-au pierdut viaţa mai mult de 10 militari, peste 30 fiind răniţi. AGERPRES
Lasă un răspuns