• E-urile devin otrăvuri cînd sînt folosite în exces • producătorii spun că folosirea aditivilor a fost impusă, în timp, de cumpărători, care vor produse care să arate foarte bine
În acest an se vor modifica normele privind aditivii alimentari destinați utilizării în produsele alimentare pentru consumul uman. Un ordin în acest sens a fost deja emis, însă lista aditivilor admiși spre utilizare încă nu este aprobată. În mediile de specialitate circulă deja o listă orientativă, care diferă de cea în vigoare la această dată. Ea este armonizată cu legislația europeană în domeniu, dar problemele puse de aditivi nu țin atît de lege, cît de aplicarea și respectarea ei.
Aditivii sînt cunoscuți de mult timp și au devenit indispensabili
Aditivii alimentari nu sînt o noutate a epocii moderne. Ei sînt folosiți încă din antichitate, așa cum este cazul salpetrului, utilizat drept conservant deoarece conține nitrat de sodiu. Cunoscuți mai degrabă sub codificarea obișnuită – litera E, urmată de un număr din 3-4 cifre, aditivii au devenit la un moment dat un subiect aprig discutat. Problema acestor adaosuri este complexă, iar unghiurile de abordare sînt multe. În primă fază, ea a fost amplificată oarecum artificial, dar există aspecte negative reale în utilizarea E-urilor.
Aditivii alimentari sînt substanțe cu sau fără valoare nutritivă, care se folosesc la prepararea alimentelor în scopul îmbunătățirii calității acestora sau pentru a permite aplicarea unor tehnologii avansate de prelucrare. Cu ajutorul lor, produsele alimentare pot fi păstrate o perioadă mare de timp, asigură controlul acidității și alcalinității, mențin sau îmbunătățesc consistența și gustul sau pot modifica în sens pozitiv aroma și culoarea produselor.
Ceea ce nu s-a conștientizat pînă acum a fost lipsa informațiilor privind aditivii. Chiar dacă se utilizau și înainte de 1989, nu erau menționați nicăieri. Drept urmare, datele făcute publice la un moment dat au avut un iz de noutate absolută, iar impactul a fost mare. Însă oricum s-ar pune problema, există un adevăr care trebuie acceptat: marea majoritate a produselor și preparatelor alimentare nu se pot lipsi de aditivi. Nu există posibilitatea de a obține margarine fără emulgatori, substanțe care fac posibilă formarea și menținerea unui amestec omogen între două sau mai multe faze care nu se amestecă în mod obișnuit, cum este cazul la apă și uleiuri. De asemenea, o parte dintre alimentele din carne nu pot exista fără aceste adaosuri. „Consumatorul obișnuit nu realizează că multe sortimente de mezeluri, cîrnați și alte produse similare n-ar exista fără aditivi – ne-a declarat președintele societății Agricola Internațional, Gheorghe Antochi. Oricît de bună este tehnologia de obținere, aceasta nu-i poate înlocui. Carnea este perisabilă, toți știm ce se întîmplă dacă lași o bucată expusă la aer fie și cîteva ore, mai ales cînd este cald. Vrem produse bune, care să reziste mai mult timp, cu o culoare frumoasă, dar asta nu se poate fără aditivi. Nu noi i-am introdus în practica industrială, cerințele consumatorilor îi impun”. Și alte produse au nevoie de E-uri. Sucurile nu ar avea gusturile pe care le au – portocale, grapefruit, lămîie etc, culoarea frumoasă a dulciurilor ar dispărea și înșiruirea poate continua.
Efectele adverse ale aditivilor sînt cunoscute
Pentru consumatorul obișnuit, nici indicativul E urmat de un număr nu spune nimic și nici menționarea substanței pe etichetă. Cei avizați știu că atunci cînd se permite utilizarea unui aditiv în produse alimentare se pleacă de la un consum zilnic admis (Acceptance Daily Intake – ADI). Acesta este definit drept cantitatea estimată din acea substanță ce se poate consuma zilnic, pe parcursul întregii vieți, fără riscuri pentru sănătate, raportată la greutatea corporală. Dar, pentru a elimina orice pericol provenit din consumul mai multor alimente cu aditivi în aceeași zi, s-a impus o doză maxim admisă, care este de o sută de ori mai mică decît ADI. Există însă cercetări efectuate de institute serioase, de renume mondial, care atrag atenția asupra unor aspecte care nu sînt clarificate, mai ales pe termen lung.
Datele despre efectele adverse pe care le au o parte dintre E-uri sînt certe, iar numărul lor nu este mic. Unele substanțe dau alergii, altele provoacă sau agravează astmul bronșic. Printre reacțiile neplăcute se numără amețelile, durerile de cap, grețurile vărsăturile etc. Multe substanțe din aceste categorii sînt incriminate drept cancerigene. Există documente oficiale care arată partea negativă a utilizării acestor substanțe. Acestea sînt publice și pot fi consultate de oricine. Mai mult, țările europene, ca și Statele Unite, Canada, Australia și alte țări, țin cont de tot ce apare în domeniul cercetărilor privind efectele adverse și emit acte normative în consecință. Dar nu s-a pus și nu se pune problema excluderii aditivilor din alimentație, pentru că nu se poate.
Legislația din domeniul aditivilor alimentari este interpretabilă
Actuala legislație în materie de aditivi are o serie de puncte neclare. Ordinul care instituie normele igienico-sanitare pentru alimente – și care include și lista aditivilor permiși – are prevederi interpretabile. De exemplu, după articolul 80 se dă un tabel în care se specifică produsele alimentare în care nu sînt admiși deloc coloranții. La punctul 19 din tabel sînt enumerate peștele, moluștele, crustaceele, carnea de animale, pasăre și vînat, precum și preparate. Dar, în același act normativ, la articolul 15 scrie negru pe alb: „În compoziția preparatelor din carne este interzisă adăugarea de coloranți alimentari sintetici”. Adică într-o parte s-a spus că nu sînt adminiși deloc coloranții, iar în alta se interzic doar cei sintetici. În aceste condiții, fiecare a înțeles cam ce a vrut, deoarece coloranții alimentari naturali nu sînt interziși expres.
Nu la fel stau lucrurile în legislația Uniunii Europene. În directivele comune ale celor 15 state membre există o anexă unde se precizează produsele la care nu se acceptă utilizarea coloranților și printre acestea se numără și peștele, moluștele, crustaceele, carnea și preparatele din carne. Dar, spre deosebire de legislația autohtonă, acolo nu mai există loc de interpretări. Mai sînt și alte prevederi care indică fără echivoc coloranții – fie naturali, fie sintetici – ce pot fi adăugați la unele produse alimentare, cu dozele admise menționate expres. De exemplu, pentru cîrnați, mezeluri, pateuri și rulade din carne se permite utilizarea mai multor coloranți, fie sintetici, fie naturali: caramel obținut prin toate procedeele – deci și cele chimice -, acid carminic, caroteni etc. La carne conservată se admite roșu allura, un colorant chimic. În alte produse se admite Ponceau 4 R, tot un colorant sintetic. După cum se poate observa, restricțiile UE sînt altfel impuse. Mai menționăm însă că ele nu sînt facultative și producătorii alimentari care nu le respectă își pierd licența, alături de alte pedepse pecuniare și de altă natură care, spre deosebire de ce se întîmplă la noi, se aplică. Iar asta poate echivala uneori cu falimentul.
Noua legislație românească ar putea fi mai restrictivă decît cea europeană. Din ceea ce a ajuns la noi, rezultă că o serie de E-uri vor fi interzise, iar altele noi vor fi introduse. Dar nu lista E-urilor este în final problema, ci respectarea ei.
Legea poate fi ocolită din lipsa dotărilor specifice
Se poate spune fără teama de a greși că există treceri pe lîngă lege sau peste ea. Altfel nu se explică faptul că o banală acadea albăstrește limba ore în șir. „Problema nu ține de ceea ce permite legea, ci de cum sînt respectate aceste norme – ne-a declarat șeful Direcției Sanitar-Veterinare, Florin Velisar. Noi putem interzice toți aditivii, dar nu rezolvăm nimic dacă se încalcă această impunere”. Chestiunea determinării concentrației E-urilor rămîne deschisă. Pentru verificarea lor sînt necesare aparate de mare precizie, care nu se găsesc pe toate drumurile. DSV are în dotare aparatura necesară, dar preparatele din carne au un număr relativ restrîns de aditivi, în special din clasa coloranților. Direcția de Sănătate Publică nu se ocupă în mod special de acest aspect, pentru că este puțin probabilă o îmbolnăvire pe scară mare din cauza aditivilor. OJPC nu are astfel de dotări. Cu alte cuvinte, este greu de verificat dacă dozajul admis la aditivi a fost sau nu depășit în produsele pe care le consumăm zi de zi. (Gabriela PASCU)
Lasă un răspuns