Școala Nicolae Bălcescu, din nou victorioasă.
Finalele competiției organizate de prof. Daniel Crețu, susținut de DJS Bacău și IȘJ Bacău, s-au desfășurat la fel ca la prima ediție în Sala „Doina Melinte” a Școlii Nicolae Bălcescu. La fel ca anul trecut s-au înâlnit în lupta pentru titlu echipa gazdă, pregătită de prof. Doru Botez, și Școala Sascut, antrenată de prof. George Gruber. Prima s-a impus cu 2-0, luându-și revanșa pentru o înfrângere cu 5-1 suferită la Sascut în urmă cu doar o săptămână, dar în cadrul altei competiții. În partida pentru locul 3, Școala Lespezi (echipă pregătită de un alt fost fotbalist prim-divizionar, Vasile Jercălău) a trecut greu, cu 4-3 (2-2 în timpul regulament, 2-1 la penalty-urile de departajare) de Școala Corbasca. După meciurile elevilor a avut loc, la fel ca în 2012, un meci între foști jucători ai SC Bacău, mulți având nume respectate în urmă cu două trei decenii sau chiar mai puțin. Aproape că s-ar fi putut strânge o echipă de Divizia A, din Costel Câmpeanu, Hodină, Jercălău, Firici, Ciocoiu, Gh. Popa, Crețu, Georgel Cojocaru (ultimul prim-divizionar la handbal). A fost un bun prilej de întâlnire a numeroși oameni de fotbal, pe margine fiind și Nicolae Vătafu, Gogu Munteanu, Ioan Ursache și Mircea Pană, alături de primarul comunei Nicolae Bălcescu, Adrian Solomon.
„Sunt fericit că am dus la capăt o nouă ediție a acestei competiții județene, cu 14 echipe la start. A fost un efort considerabil și le mulțumesc colegilor pentru eforturile pe care le-au depus pentru a onora calendarul competițional stabilit de comun acord. Îi felicit pe toți copiii care au participat și m-aș bucura să aflu peste ani că acest Memorial «Nicolae Florea» este o amintire frumoasă din viața lor. Promit o ediție și mai tare din toamna următoare. Mulțumesc sponsorilor și colaboratorilor care m-au ajutat în tot acest timp: Mere de Itești, Lucian Florea, AncaRom, Ștefan Andrieș, Toga Serv, DJST (dlui. dir. Radu Ababei și dlui. insp. Georgel Cojocaru), Toga Serv (dlui. Sebastian Rojniță), Ioan Gorun, Taxi CCB (dlui. Romel Asande). Separat, îl voi aminti pe dl. Gheorghe Poenaru, care n-a putut fi prezent la finală, dar a acoperit din buzunarul propriu o bună parte din cheltuielile acestei zile festive”, ne-a declarat prof. Daniel Crețu.
(Peter KELMANN)
ramma a zis
tovarase… Adrian Solomon cu greu ar ajunge primar la Nicolae Balcescu!!! La Balcescu e Anton Siler. Te rog modifica!