• în timp ce banii alocați de minister se duc pe tipărirea anumitor cărți, reprezentanții editurilor din Bacău se plîng că stau în sertare cu lucrări de referință • scriitorii băcăuani au renunțat de mult să mai aștepte bani de la București și apelează la sponsori, ca să-și vadă lucrările tipărite
Publicarea unei cărți în Bacău a devenit o problemă aproape insurmontabilă. Reprezentanții editurilor locale sînt de părere că subvenționarea din partea Ministerului se face preferențial, la nivelul instituției din București existînd un algoritm complicat pe care cei de la minister îl ține secret. „Ministerul Culturii este un labirint în care te poți pierde”, susține Ion Dănilă, patronul editurii „Egal” din Bacău. „Există idei care ar trebui să-i intereseze pe cei de la Ministerul Culturii. Este vorba de tezaurul național. Spre exemplu, noi avem o lucrarea care a fost adusă de fosta Editură Minerva cu «bun de tipar», la Tipografia «Bacovia» din Bacău. Cartea este semnată de Titus Hotnog, un scriitor interbelic, însă din lipsă de bani ea nu a mai fost tipărită. O altă lucrare inedită care ar putea fi tipărită este semnată de G. M. Cantacuzino, dar din nou nu avem fonduri”, ne-a declarat Ion Dănilă. În aceste condiții, deși posedă manuscrise de interes național, editurile din provincie au șanse minime să beneficieze de „privilegiile” altor „maeștri ai tipăriturilor” din București sau alte orașe. „Tipărim cărți numai pe baza unor fantastice eforturi proprii, binențeles în tiraje minime”, a precizat patronul editurii „Egal”. În atare situație, scriitorilor dornici să-și vadă tipărite cărțile nu le rămîne decît să-și caute sponsori ori să scoată bani din buzunar.
Este lesne pentru oricine că, deși apariția unui nou volum în librării constituie o sărbătoare cel puțin pentru autor, drumul parcurs pînă la editare nu este deloc ușor. Principala grijă a unui scriitor este, în primul rînd, să poată găsi bani pentru a-și tipări cartea, aprecierile și valoarea creației rămînînd, ulterior, în seama criticilor și a posterității. Cum interesul pentru carte scade pe zi ce trece, scriitorii își pun mai mult baza pe fonduri primite grație unor sponsori generoși, interesați mai mult sau mai puțin de fenomenul cultural. „După 1989, eu nu am cerut bani de la Ministerul Culturii pentru că se dădeau cu mare greutate. Toate cărțile le-am scos cu ajutorul unor sponsorizări sau cu fonduri proprii. Pe de altă parte, această idee, a tipăririi de cărți cu fonduri de la Ministerul Culturii, ține de o anumită nostalgie. Ar trebui ca Ministerul Culturii să fotografieze peisajul cultural al țării și să găsească resurse pentru editarea unor cărți care să merite. Cît privește orientarea acestor bani, sigur capitala este cea care atrage mai multe fonduri, dar scriitorii trebuie să-și ia destinul în mîinile lor”, ne-a declarat poetul Calistrat Costin. Punctul acesta de vedere este împărtășit și de criticul literar Constantin Călin, ale cărui cărți au văzut lumina tiparului cu alte fonduri decît cele primite din partea Ministerului Culturii. „Pentru mine, chestiunea fondurilor de la Ministerul Culturii este destul de misterioasă. Nu am apelat la minister și nu cunosc prea bine procedura pentru obținerea banilor. Cred, însă, că traseul este destul de dificil. Ori în condițiile în care ai un manuscris pregătit de tipar, simți o anumită urgență de a-l oferi publicului interesat. Toate cărțile pe care le-am scos pînă acum s-au bazat pe sponsorizări și, nu de puține ori, am apelat la Organizația pentru Cultură și Literatură Română din Bucovina. La Ministerul Culturii, dacă nu e cineva care să cunoască bine culoarele instituției, multe dintre intențiile editorilor rămîn neînregistrate”, ne-a spus criticul literar Constantin Călin.
În contradicție cu ce spun unii scriitori, Constantin Donea, directorul Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Bacău, afirmă că o carte poate vedea foarte rapid lumina tiparului. „Ministerul sprijină editarea de cărți prin editurile care se înscriu anual într-o licitație. Acolo, editurile prezintă volumele pe care vor să le editeze, iar comisia aprobă sau nu. În general, subvenționarea se face în funcție de teme, existînd o serie de teme prioritare, precum clasicii, contemporanii, literatura pentru copii etc”, ne-a declarat Constantin Donea. Lucrurile par la fel de simple și pentru dramaturgul Viorel Savin, secretarul filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România. „Cei care au cărți valoroase sînt admiși de Ministerul Culturii. Personal, editurile mi-au scos cărți fără a-mi cere bani. Este posibil să fie anumite supărări, dar aceasta este situația în România. Nu am văzut cărți proaste subvenționate de Ministerul Culturii”, a spus Viorel Savin. Cum istoria este singura care va dovedi valoarea și trăinicia unei opere literare, rămîne de văzut cîte dintre volumele apărute după 1990 sînt creații demne de istoria literară și cîte vor rămîne doar simplă maculatură. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns