Ministerul Educaţiei a numit în funcţie foşti directori de şcoli care nu au trecut concursul. Lista directorilor numiți în județul Bacău

Redacția Ziarul de Bacău
Inspectoratul Școlar Judetean Bacău (foto arhivă)

Un număr de 502 directori şi directori adjuncţi de şcoli au fost numiţi prin detaşare în interesul învăţământului dintre foştii şefi ai unităţilor care nu au promovat concursul sau nu s-au prezentat la el, potrivit unui document al ministerului, obţinut de News.ro.

Documentul obţinut de News.ro arată că sunt 502 cazuri de directori şi directori adjuncţi care au fost detaşaţi în funcţie prin ordinul ministrului Educaţiei, deşi nu au promovat examenul pentru post sau nu s-au prezentat la examen. Din cele 502 cazuri, 195 sunt în Bucureşti și 79 din județul Bacău.

În majoritatea cazurilor, atât din mediul urban, cât şi din mediul rural, au fost invocate motive care ţin de lipsa altor soluţii, nefiind suficiente cadre didactice care să preia atribuţiile de directori sau directori adjuncţi.

Pentru oraşul Comăneşti, ministerul a dat o explicaţie mai amplă, precizând că niciun alt profesor nu şi-a dat acordul să fie director. „Propunerea consiliului profesoral a fost un cadru didactic participant la concurs care nu a fost declarat admis, nu am identificat alte cadre didactice care să-şi exprime acordul”, scrie în motivarea prezentată de News.ro.

Pentru situaţia dintr-o comună din Bacău, explicaţia dată a fost că propunerea iniţială a consiliului profesoral a fost o persoană care nu era membră a Corpului Naţional de Experţi în Management Educaţional, ceea ce contravine legii şi că, la fel ca în alte cazuri, nu s-a reuşit identificarea unei alte soluţii, motiv pentru care a revenit în funcţie un director care nu a reuşit să treacă examenul sau nu s-a prezentat la el.

La Liceul Sportiv din Bacău, director a redevenit Marius Căpușă, respins la examen, după ce niciun alt profesor nu a dorit să preia funcția. Situația este valabilă pentru majoritatea școlilor.



Lista directorilor numiți în județul Bacău.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

4
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. R
    Razvan
    20 ianuarie 2017, 21:23
    0

    Cuum puteti manipula opinia publica….in majoritatea cazurilor nici nu s-a luat in calcul existenta altor cadre didactice care erau experti C.N.E.M.E,care au participat la concurs si nu au fost admisi….Daca directorii in functie fara concurs nu au vrut sa participe de ce sa mai ocupe postul, chiar si cu delegatie? Sau cei picati la prima proba de ce sunt directori?

  2. L
    Lumi
    21 ianuarie 2017, 11:41
    0

    Minciuni, minciuni, minciuni!!! Ministerul minte, I.S.J. Bacau minte!Au fost profesori ce au luat concursul(admisi), au acceptat functii de directori, dar li s-a dat cu „flit” din motive necunoscute, au existat si cadre didactice votate de colegi care din motive neclare n-au fost numiti directori.O ancheta serioasa pe baza dovezilor concrete(telefoane primite, ore scoase la concurs pe data de 7-8 ianuarie 2017, procesul verbal semnat la ISJ in data de 16.12.2016) ar duce la elucidarea situatiei. Dar pe cine sa intereseze?!

    1. Z
      Zenzen
      21 ianuarie 2017, 20:15 răspuns pentru @Lumi
      0

      Mare jigodie mai e ministrul asta nou.Sa ia oamenii concursul si el sa-i puna pe cei care nu l-au luat!Totul numai ca sa contrazica tot ce a facut celalalt ministru.

  3. M
    MariaN
    21 ianuarie 2017, 17:38
    0

    Dar in ce scoli din acest judet nenorocit au fost alesi directori de catre consiliile profesorale? Sa dea raspuns madame Vlad, ca oricum trebuie calcat Isj Bc de DNA, ca are mult de lucru cu mafiotii care se cred dumnezei pe pamant. Verificarile teritorialilor sunt oricum fictive. Cine cotizeaza nu e deranjat. Vorba lui Rares Bogdan: ,,hai siktir,,!!!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.