Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a reacționat extrem de rapid la cazul „Taxe ilegale pentru Capacitate”, semnalat în paginile „Ziarului de Bacău”. Surse demne de încredere ne-au declarat că, ieri, oficialii ministerului au solicitat conducerii Inspectoratului Școlar Bacău explicații oficiale în legătură cu acest caz. Inspectorul general Ghiorghi Iorga a confirmat faptul că MEC a cerut amănunte despre sumele de bani pe care elevii de clasa a VIII-a de la Școala „Al. I. Cuza” trebuie să le dea pentru bunul mers al examenului de capacitate, dar a evitat să facă alte comentarii. Amintim că, în ediția sa de vineri, „Ziarul de Bacău” a dezvăluit faptul că elevii de clasa a VIII-a de la fosta școală nr. 19 trebuie să „cotizeze” cu cîte 150.000 de lei de fiecare. Potrivit explicațiilor profesoarei Doinița Sîrbu, directorul Școlii „Al. I. Cuza”, banii ar fi urmat să fie folosiți pentru achitarea tuturor cheltuielilor presupuse de organizarea simulării examenului de capacitate și a celui propriu-zis. Adică sumele vor fi utilizate pentru cumpărarea de foi, toner pentru multiplicarea subiectelor ori etichete pentru sigilarea lucrărilor. (E.C.)
Lasă un răspuns