Ministerul Sănătăţii a solicitat deschiderea bugetară pentru 1.000.000 mii lei din sumele prevăzute pentru minister la rectificarea bugetară, această sumă reprezentând prima tranşă pentru plata unor datorii din sistemul sanitar, informează un comunicat de presă al MS remis miercuri AGERPRES.
Suma de 616.500 mii lei va fi alocată pentru a plăti prima parte din obligaţiile spitalelor, peste termenul de scadenţă la data de 30 iunie 2010, aşa cum prevede OUG 48/2010 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul sănătăţii în vederea descentralizării. Restul sumei – 383.500 mii lei – va fi alocat pentru plata medicamentelor cu şi fără contribuţie de către CNAS.
Conform Metodologiei privind condiţiile şi modalitatea de stingere a obligaţiilor de plată ale unităţilor sanitare cu paturi înregistrate peste termenul de scadenţă la data de 30 iunie 2010, aprobate de MS, obligaţiile de plată cuprind sumele datorate furnizorilor de medicamente, materiale sanitare, altor furnizori de bunuri şi servicii achiziţionate.
„Plata acestor obligaţii se efectuează din sumele aprobate în bugetul Ministerului Sănătăţii de la bugetul de stat, alocate prin transfer în bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Plata obligaţiilor se realizează eşalonat, într-o perioadă de 90 de zile, în limita prevederilor bugetare aprobate”, a precizat MS, în comunicatul de presă.
La rectificarea bugetară din august 2010, Ministerului Sănătăţii i s-a atribuit suma de 859.863 mii lei, bani care vor fi transferaţi în bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru a ajunge, în final, la spitalele din toată ţara, indiferent dacă au fost descentralizate sau nu. AGERPRES
Lasă un răspuns