Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului achizitioneaza servicii de creatie si productie pentru campania de promovare si de crestere a gradului de constientizare asupra brandului turistic national. Compania cistigatoare trebuie sa conceapa si sa produca trei clipuri de promovare de cite 30 de secunde, 40 de fotografii cu imagini de o calitate exceptionala (casting), 100 de fotografii de calitate pentru publicitate si 200 de fotografii de calitate, tip carte postala. De asemenea, se cer 6 advertoriale explicative pentru cele 6 produse turistice competitive stabilite in cercetarea de brand, imagini animate de 5 si 10 secunde pentru city-lights si alte tipuri de publicitate activa, bannere web pentru fiecare dintre cele 6 produse turistice, layout pentru brosura generala despre Romania si pentru alte materiale folosite in activitatile de promovare (ex. postere, flyere, outdoor), story boarduri.
Procedura de atribuire este licitatia restrinsa, in doua etape. Prima este depunerea candidaturilor si selectarea candidatilor calificati, in care vor fi selectati minim 5 candidati si maxim 7 candidati. In aceasta etapa se va folosi un sistem de punctaj in functie de experienta echipei si recunoasterea in domeniul publicitatii. Cea de-a doua etapa va fi una de evaluare din punct de vedere tehnico-financiar a ofertelor care vor fi depuse de candidatii selectati in prima etapa. Criteriul de atribuire pentru cea de-a doua etapa este pretul cel mai scazut.
Valoare totala estimata este de 8.600.000 lei, fara TVA, din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operational Regional, axa 5, operatiunea „Crearea unei imagini pozitive a Rominiei ca destinatie turistica prin definirea si promovarea brandului turistic national”. (Petru DONE)
Lasă un răspuns