~2 min lectură 8 comentarii

Ministrul Mircea Fechet, președintele PNL Bacău: „100% din școlile din localitățile liberale din județ au toalete moderne”

Redacția Ziarul de Bacău

„100% din școlile aflate în orașele și comunele conduse de primari ai Partidului Național Liberal din județul Bacău și-au primit oaspeții, în prima zi a anului școlar, cu toalete modernizate, în cadrul clădirilor principale”, a anunțat ministrul Mircea Fechet, președintele PNL Bacău. „Pentru unii poate reprezintă o veste bună, pentru colegii mei și pentru mine e normalitate”, a adăugat liberalul, potrivit unui comunicat.

Faptul că nu există problema „toaletelor din fundul curții” în nicio unitate administrativ-teritorială condusă de PNL în județul Bacău, fie ea municipiu, oraș sau comună, arată, din punctul meu de vedere, că toți colegii mei primari au trecut la un nivel la care au reușit să crească și așteptările oamenilor. Am spus că e o normalitate, dar pentru că în România de 30 ani normalitatea a fost mai degrabă o excepție, vreau să îi felicit pe toți!

Mă bucur că, în ceea ce ne privește, copiii, cadrele didactice, personalul auxiliar, părinții, nu au acest stres, că această discuție nu există și că toți se pot concentra pe actul educațional și pe asigurarea nivelului următor de dezvoltare, care înseamnă de la dotări în clasă până la eficiența energetică a imobilelor.

– Mircea Fechet, președintele PNL Bacău
Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

8
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. V
    Veteranul
    14 septembrie 2023, 07:29
    0

    Să înțelegem că există localități liberale și localități neliberale? Dar prosti și mai puțin prosti printre liberali sunt? Sigur sunt, daca e sa ne uitam la unii care conduc acest partid

    1. C
      Cetatean
      14 septembrie 2023, 08:13 răspuns pentru @Veteranul
      0

      Da,dar pentru baia profesorilor nu au facut nimic. Au lasat-o cu conditiile insalubre de dinainte. Profesorii nu conteaza in viziunea lor.

  2. H
    Heghedus
    14 septembrie 2023, 15:00
    0

    Apa au? Atat ,,liberalele,, cat si ,,socialistele,,? Sau jaf la drumul mare la lucrarile prin PNDL 1, 2 …100?

  3. G
    Gioni
    14 septembrie 2023, 16:56
    0

    Liberali gospodari și socialiști prosti fără școală. La psd ai loc doar dacă ești mut, prost, donator, orb și fără sa privești seful în ochi. Liberali comentează dar nu se schimba nimic( gen Rareș Bogdan) iar AUR, pmp și altele sunt rebuturile date afara din cele 2 partide mari. CE VOTĂM?

  4. U
    Uca
    15 septembrie 2023, 10:02
    0

    Întrebare: În acele școli învață doar copii ,,liberali”? Cum ați hotărât că sunt ,,liberale”? Eu știam că școlile sunt publice și aparțin Statului Român. E vorba despre niște școli noi, private? Pardon, mă fac și eu că nu înțeleg… Învățământul nu are culoare politică, domnilor. Nu e discrimare să vă preocupați doar de școlile ,,liberale”? Nu înseamnă aceasta încălcarea Constituției, în care se menționează la Capitolul I, articolul 16, alineatul 1 că ,,cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”? Poftim? Ce ați spus? Nu ați auzit de Constituție? Cum priviți în ochi pe părinții copiilor care au murit înecați în haznalele din școlile care nu au reușit performanța de a fi ,,liberale” sau de orice altă orientare? Nu liberalii au dat președintele României? Nu avea proiectul ,,România educată”? Nu este dumnealui garantul respectării drepturilor și libertăților cetățenești? Avem și noi dublu standard, aplicat la cetățeni? Iar mă prefac și eu că nu înțeleg și adresez întrebări retorice. Dar nu pot să nu reacționez la astfel de fanfaronisme jenante. Schimbați-vă consilierii. E jenantă lauda aceasta care plesnește peste obrazul tuturor copiilor care nu au avut ,,norocul” de a nimeri în școli agreate politic.

    1. D
      Di
      15 septembrie 2023, 14:28 răspuns pentru @Uca
      0

      In scolile liberale, directorii se comporta fix ca pe tarlaua lor.Vechea poveste. Nu au niciun respect fata de anumit angajati, considerati paranoic niste „inamici”.

  5. L
    Lumi
    17 septembrie 2023, 12:29
    0

    Asta miroase a discriminare!Cum adică localități liberale?!Și celelalte?Nu locuiesc oameni în ele?Nu sunt elevi care merg la școală?Rușine Fechet!

    1. G
      Georgel
      17 septembrie 2023, 14:40 răspuns pentru @Lumi
      0

      Poate s-au transformat unele scoli publice in scoli private,finantate de liberali si nu de la bugetul de stat. Insa,nu am vazut niciun anunt oficial in Monitorul in privinta schimbarii statutului acelor institutii „foste publice”. (???)

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.