Agentii locali aflati in patrulare pe str. Razboieni din municipiul Bacau au prins in flagrant un minor care cumpara un plic cu substante halucinogene de la controversatul „Generali Family Shop”, situat linga Sala Ateneu. Polistii locali l-au retinut pe minor, iar in urma controlului corporal au gasit asupra acestuia un plic cu etnobotanice. „Plicul a fost confiscat, baiatul a dat o declaratie, iar substanta respectiva a fost trimisa pentru expertiza la un laborator de specialitate. Vinzatorul de la shop a fost somat sa inchida imediat magazinul, iar cercetarile continua”, a spus Florin Podoleanu, purtator de cuvint la Politia Locala Bacau. Cunoscutul magazin „Atheneu Shop” transformat in „Generali family shop” a fost inchis la sfirsitul lunii ianuarie 2012 de angajatii Politiei Locale Bacau. Magazinul respectiv a fost inchis de nenumarate ori de politie, insa, de fiecare data a fost redeschis, vinzind produse etnobotanice. Anul acesta, magazinul a reintrat pe piata bacauana sub numele de „Generali family shop” – totul pentru casa ta. De aici, bacauanii puteau cumpara produse florale, luminari parfumate, uleiuri aromatice, sare de baie, pina la pliculete cu substante periculoase. Schimbarea denumirii si a obiectului de activitate nu au trecut neobservate, drept pentru care, vestea a circulat repede printre consumatori. Activitatea desfasurata in spatele acestui nou paravan a continuat sa fie monitorizata de ofiterii DIICOT si agentii din cadrul Politiei Locale Bacau, acestia facind controale periodice, iar in urma neregulilor constatate au ridicat si anulat autorizatia de functionare a magazinului. In tot acest timp, administratorul societatii si-a continuat activitatea. Administratorul societatii „Generali family shop” a fost amendat in luna ianuarie cu 20.000 lei pentru ca si-a continuat activitatea desi nu mai avea autorizatie. (R.I.)
andra a zis
Sa mai treceti si pe la magazinul de pe str. Republicii…la fel de nestingheriti isi desfasoara activitatea.