De nenumărate ori avem ocazia să vedem sau să auzim despre copii care au fost trimiși în țară de prin diverse orașe ale Europei, locuri în care aceștia cerșeau, se prostituau sau munceau la negru. Numai în acest an, la Bacău au fost repatriați 13 minori cu vîrste cuprinse între 14 și 18 ani. Pentru un minor, modalitatea de a ajunge în străinătate este destul de ușoară. El are nevoie de aprobarea părinților numai în momentul în care își face pașaportul. Dar el poate să meargă oriunde în Europa, chiar dacă este singur, însoțit de o rudă sau de un străin.
Majoritate cauzelor care îi determină pe minori să plece sînt legate de lipsa banilor. Ei cred că în străinătate vor găsi un loc de muncă, astfel încît să poată să agonisească ceva. Dar de cele mai multe ori ei ajung să fie exploatați prin muncă sau sînt obligați să practice cerșetoria, iar în cel mai rău caz, prostituția. Astfel, visul lor de a realiza ceva și de a-și ajuta familiile se transformă într-un coșmar, iar sacrificiul lor devine inutil. Cei mai mulți dintre cei plecați au renunțat la copilărie, la școală, la părinți și frați și la prieteni, sperînd că acolo, departe de casă, le va fi mai bine. în momentul în care acești minori sînt depistați de autorități, pe străzi, fără însoțitori, ei sînt dați în grija unor servicii speciale de protecție. în majoritatea țărilor din Europa ei au posibilitatea de a alege între a reveni acasă sau a fi integrați într-o formă de protecție socială. Cei mai mulți dintre copii optează pentru ultima alternativă și refuză să fie aduși în România. Pentru minorii sosiți în țară începe o perioadă de reintegrare în familie. „Noi căutăm o soluție favorabilă tuturor celor care sînt aduși înapoi. Dacă tinerii au ajuns în străinătate, trimiși de părinții lor și îndemnați să se prostitueze, să cerșească sau să fure, bineînțeles că nu se mai pune problema ca ei să mai fie lăsați în familie. Se caută reintegrarea lor în familia lărgită sau, în ultimă instanță, ei ajung în plasament la asistenți maternali sau într-un mediu de tip familial. Totodată, se caută integrarea lor școlară sau la un loc de muncă”, a declarat Claudiu Lichi, jurist în cadrul Serviciului pentru primirea copilului în regim de urgență.
Printre zecile de copii care au ajuns să se prostitueze prin Europa se numără și două surori. Deși au doar 16, respectiv 17 ani, ele au plecat dintr-una din comunele din județul Bacău, în Irlanda. Ca în majoritatea cazurilor, la gîndul că vor avea posibilitatea de a cîștiga bani frumoși, ele și-au părăsit casa părintească, iar școala au dat-o uitării. Cea care s-a văzut prima pe pămînt irlandez a fost Ioana, sora cea mare. Apoi, ea a chemat-o și pe mezina familiei. La început, cei care le-au dus, niște necunoscuți, le promiteau locuri de muncă decente, pe la diverse familii. La puțin timp după aceea, fetele s-au trezit scoase în stradă, unde erau obligate să se prostitueze. în stradă au fost găsite și de autoritățile irlandeze. Și pentru că nici măcar nu erau însoțite de un adult, fetele au fost duse într-un centru de protecție, unde se află și în momentul de față. „Fetele au refuzat să vină în țară. Ele au preferat să fie înregistrate într-o formă de protecție socială din Irlanda. Noi am luat legătura cu părinții, doi țărani care au o situație destul de bună. Ei nu știu nimic din ceea ce făceau fetele lor, fiind convinși că ele lucrau ca menajere”, a spus Claudiu Lichi. Pe lîngă cele două fete, încă 11 minori băcăuani au fost depistați prin diferite țări precum Italia, Franța și Germania. Ei au fost incluși pe o listă a repatriaților, cu toate că, pînă acum, în țară au ajuns doar șapte dintre ei. (Oana MĂGUREAN)oar șapte dintre ei. (Oana MĂGUREAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.