Conform raportării oficiale publicate de Ministerul Afacerilor Interne, astăzi au fost confirmate 348 de cazuri de infecție cu COVID-19 pe teritoriul județului Bacău. Asta în condițiile în care ieri, în raportarea oficială erau trecute 349 de persoane.
Nu este prima oară când raportările oficiale se bat cap în cap. În luna aprilie, MAI a raportat o creștere de 50 de cazuri la nivelul județului, lucru infirmat de prefectul județului Bacău, care a pus situația pe seama unei greșeli de transmitere a datelor.
Conform informării Prefecturii Bacău, sunt la această oră 499 de persoane aflate în carantină și 350 aflate în izolare la domiciliu.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.