Mircea Botez, consilier județean din partea Partidului Social-Democrat, a rămas pe funcție. Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean (CJ) Bacău a fost și raportul lui Traian Milon, secretarul județului, privind legalitatea constatării încetării de drept a unui mandat de consilier județean. El și-a prezentat punctul de vedere, un răspuns la adresa prefectului Gabriel Berca, care solicita încetarea de drept a mandatului lui Mircea Botez, prin care alesul pesedist își poate păstra fotoliul de ales județean. Liberala Daniela Biri a fost cea care a vrut să supună la vot adresa prefectului, dar pesediștii i-au tăiat imediat „microfonul”, susținîndu-și colegul. „Este păcat că sîntem puși într-o situație ingrată și penibilă. Am analizat raportul de la mapă și în conformitate cu legea, eu cred că este un caz delicat, care ar fi putut fi rezolvat în interiorul partidului. Părerea mea este că adresa de la Prefectură este corectă. Ar fi trebuit să existe mai multe păreri, analize ale comsiie juridice și de aceea eu propun să supunem la vot ceea ce este în dresa prefectului. Nu este bine să planeze umbre asupa Consiliului Județean”, a spus Daniela Biri. Imediat, pesediștii și-au apărat colegul. „Legea spune că își pierde mandatul dacă este arestat, dacă efectuează o pedeapsă privativă de libertate. Citiți legea administrației publice”, au spus la unison Dan Tătaru și Ionel Floroiu. Angela Bogea, vicepreședintele CJ Bacău, a intervenit și ea. „Aici discutăm despre un raport, nu un proiect de hotărîre. Dumneavoastră, în calitate de consilier județean, nu puteți propune un proiect de hotărîre pentru încetarea mandatului, pentru că acest lucrur poate fi făcut doar de președintele CJ. Așa spun noile modificări ale legii administrației publice”, a spus Angela Bogea. Cel puțin ciudat este faptul că Dragoș Benea, președintele CJ Bacău, a părăsit sala de ședințe, imediat după ce s-a supus la vot punctul care viza vînzarea cabinetelor medicale și a revenit la final, după ce s-au stins discuțiile despre Botez. în plus, pe tot parcursul discuțiilor ce-l vizau, Mircea Botez nu a scos nici un sunet. La final, a răsuflat ușurat, dar aleșii județeni liberali și democrați au spus că vor face un proiect ce-l vizează la ședința următoare. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.