Deși înaintea meciului Petre Grigoraș a declarat că îl va menaja pe Mircea Ilie, care acuza o tendinită, la startul partidei cu Aerostar atacantul oneștean făcea parte chiar din primul „11”. Ilie s-a zbătut mult, însă nu a mai reușit de această dată să înscrie, așa cum a făcut-o cu Ceahlăul Piatra Neamț. După meci, fotbalistul a spus că nu se aștepta să joace, însă a făcut-o la cerința antrenorului său, Petre Grigoraș. „Mă durea piciorul înainte cu o zi și am înțeles că nu voi intra astăzi pe teren. Antrenorul a venit însă la mine și mi-a spus că voi juca. M-am conformat”, spune Ilie, care acuza ușoare dureri în timp ce se îndrepta spre sala de mese. Un alt fotbalist cu probleme medicale, Ionuț Vetrea, a evoluat ieri încă din primul minut. Vetrea a stat pe tușă cîteva zile după o accidentare imediat după întoarcerea lotului de la Albena, dar, se pare, s-a refăcut, scăpînd astfel de cuțit, așa cum se preconizase inițial, problemele de la piciorul stîng fiind, în cele din urmă, minore. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns