Balul Bobocilor de la Colegiului „Gheorghe Vrănceanu” s-a desfășurat vineri seara, la Casa de Cultură, și a fost prezentat de Alin și frumoasa Ioana, cîștigătoarea de acum patru ani al premiului de Miss Boboc, care au intrat pe scenă dansînd. Nu au lipsit problemele tehnice, chiar în debut, ceea ce nu a împiedicat prezentarea aspirantelor la titlul de Miss Boboc 2003: Brăiescu Iolanda, Nechita Silvia, Lupu Mădălina, Atodiresei Oana, Rahal Sirim, Chira Ana-Maria și Moisă Simona. Au urmat apoi băieții care concurau pentru titlul de Mister: Bîrgău Alexandru, Toma Alexandru, Bondar Iulian, Pravăț Răzvan, Răbceanu Alexandru, Munteanu Alexandru și Arseni Bogdan. Prima evoluție a vrăncenilor care nu au participat la concurs a fost cea a fetelor din trupa de dans modern „Freedom to Move”. A fost prezent și Dracula, mai ales că pe scenă au existat elemente ce au amintit de sărbătoarea de Halloween. Prima probă din concursul propriu-zis a fost cea de dans. Fetele și-au scos în evidență și alte calități decît cele de dansatoare, adică de recitatoare sau cîntărețe, chiar dacă au fost voci în sală care le-au dezaprobat.
Printre probe s-au strecurat și alte momente atractive: dans profesionist susținut de Sebi Isac, elev al colegiului, și partenera lui, o demonstrație de karate, diferite formații cunoscute în breasla liceelor. Proba de perspicacitate le-a dat unor concurenți destule bătăi de cap, unele întrebări fiind destul de dificile. Ultima „testare” a fost surpriză, fiind doar pentru băieți. Una din ele a fost intonarea imnului național, moment în care mulți dintre cei prezenți în sală s-au ridicat în picioare și au cîntat cu mîna la inimă.
Cît timp juriul a deliberat, pe scenă au mai evloau trupele de rock Acid și Claustrofobia, precum și trupa de hip-hop Matca. După lungi dezbateri, rezultatele au fost consfințite: locul III i-a revenit Iolandei Brăescu, locul II Silviei Nechita, iar mare premiu de Miss Boboc 2003 la Colegiul „Gheorghe Vrănceanu” a fost adjudecat de Ana Maria Chira. La băieți, Mister a fost ales Răzvan Pravăț, iar locul I i-a revenit lui Aleandru Munteanu. S-au mai acordat premiul special al juriului, pentru Oana Atodiresei și Bogdan Arseni, precum și premiul Oriflame pentru Rahal Sirim. Totul s-a terminat cu discotecă, elevii continuîndu-și astfel petrecerea pînă tîrziu. (Roxana SOLOMON)
Lasă un răspuns