• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Politica / Miting electoral: Traian Băsescu a lansat candidații Partidului Mișcarea Populară Bacău

Miting electoral: Traian Băsescu a lansat candidații Partidului Mișcarea Populară Bacău

Ziarul de Bacau 25 noiembrie 2016 5 comentarii

LikeShare

Partidul Mișcarea Populară (PMP ) Bacău a organizat vineri un miting electoral, de prezentare a candidaților pentru alegerile parlamentare de pe 11 decembrie 2016. Principalul vorbitor a fost chiar Traian Băsescu, președintele PMP la nivel național.
pmp-basescu-02225
Deputatul Valerian Vreme, președintele PMP Bacău și candidat pentru Camera Deputaților, i-a prezentat pe scena sălii Ateneu pe toți candidații formațiunii, după care a declarat că „proiectul PMP a fost și este cel mai frumos proiect politic al meu. România are nevoie de Traian Băsescu, România are nevoie de PMP!”.

Vreme a mai spus că își dorește ca, după aceste alegeri, Parlamentul să fie profesionalizat și credibil.

pmp-basescu-02231

Viceprimarul Constantin Scripăț s-a dezis de aliații PSD din Consiliul Local Bacău, cu care PMP formează o majoritate: „Nu avem nicio legătură cu politica lor și nici nu vom avea”.

Scripăț s-a fălit că are multe inițiative și rezultate, nu e doar un primar de fațadă, ci ajută partidul. „Avem responsabilități, putem să ne ajutăm membrii și simpatizanții. Am început să ne promovăm persoane din partidul nostru pe posturi în administrație”, a mai spus mândru viceprimarul PMP.

Deputatul Ioan Melinte, candidat pentru Senat, a criticat faptul că mulți politicieni PNL și PSD vorbesc, dar „fapte mai puțin”, și a deplâns faptul că fermierii au prețuri „de input” foarte mari, în timp ce sunt nevoiți să vândă ieftin.

„Am crezut că Guvernul Cioloș va urni lucrurile în agricultură, dar după un an domeniul a fost trecut la «diverse». Problema agriculturii se poate rezolva simplu, cu 2-3 legi, nu mai mult”, a precizat Melinte.

Consilierul local Cristinel Manolache, candidat pentru Camera Deputaților, a vorbit despre lipsa infrastructurii și nivelul de trai din regiune.

„Unirea cu Ardealul nu este înfăptuită până când în Moldova nu se va trăi ca în Ardeal. În Moldova, ne-a ocolit autostrada. Cei care au condus până acum au condamnat Moldova la stagnare și sărăcie”, a afirmat candidatul.

pmp-basescu-02224

Eugen Tomac, președintele executiv la nivel național al PMP, a declarat că diferența dintre PMP și PNL și PSD este că „noi îi respectăm pe români” și a dat ca argument proiectul de lege de reducere la 300 a numărului de parlamentari, în acord cu rezultatul stabilit la referendum.

Traian Băsescu, despre șansele Moldovei la autostrăzi

În final, a vorbit și Traian Băsescu, președintele PMP.  El a ținut să combată declarațiile politicienilor altor partide, referitoare la autostrăzile ce se vor face pe fonduri UE, pe bugetul până în 2020.

pmp-basescu-02209

„Politicienii de la Iași arată tot felul de desene. În acest exercițiu bugetar, se va finalza doar autostrada Pitești-Sibiu. Sunt convins că se lucrează la Coridorul IX Paneuropean, Giurgiu-Albița. Dacă-i auziți că vorbesc despre Târgu-Mureș – Iași sau Bacău-Brașov, pe acest exercițiu bugetar, să nu-i credeți!”, a spus Traian Băsescu.

Fostul președinte al României a precizat că alte autostrăzi nu se pot face până în 2020, deoarece Guvernul nu poate să înceapă din fonduri proprii noi investiții. „Banii au fost îngropați în autostrada Transilvania. România nu poate susține de la buget mai mult de o autostradă”, a  spus liderul PMP.

Traian Băsescu a mai apreciat, în finalul discursului, că speră într-un scor „cu două cifre” la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016.

pmp-basescu-02226

LikeShare

Din categoria: Politica, Top Story Etichete: Cristinel Manolache, Ion Melinte, miting electoral, Partidul Miscarea Populara, PMP Bacau, Traian Basescu, Valerian Vreme

Reader Interactions

Comentarii

  1. Stan a zis

    26 noiembrie 2016 la ora 12:41 pm

    Penultima poza spune tot!
    Un Basescu imbatranit, cam botit la fata si care se sprijina de „masa” si un Manolache care o sterge cand toata lumea il aplauda pe marele sef!

    Răspunde
  2. optimistul a zis

    26 noiembrie 2016 la ora 7:20 pm

    Basescu o figura trista , si-a pierdut busoala , despre intrarea in parlament mai vorbim !

    Răspunde
  3. GEORGE a zis

    27 noiembrie 2016 la ora 6:17 am

    O ECHIPA DE CANDIDATI MERCENARI. CUM O SA VOTEZE BACAUANII ASEMENEA INDIVIZI…

    Răspunde
  4. Un+bacauan a zis

    27 noiembrie 2016 la ora 2:56 pm

    Niste EPAVE!!!!!!???

    Răspunde
  5. Nelu P. a zis

    29 noiembrie 2016 la ora 5:01 pm

    Un politician se exceptie!

    Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Ultimele articole

Buhuși: Percheziții domiciliare la hoți de lemne. Ei au furat și camerele de supraveghere din zona pădurii Ciolpani

VIDEO: Sponsorizări și donații de peste 67.000 de euro la Gala FSC. Vezi cine sunt laureații celei de a XXII-a ediții

Mii de români sunt așteptați la Noaptea Muzeelor 2025

Anunț de mediu

Eurodeputatul Benea, mesaj înaintea finalei prezidențiale: Fără banii UE, România va fi în colaps! Izolaționismul şi retragerea în carapacea înşelătoare a autarhiei nu pot fi o opțiune de luat în calcul!

Locuri de muncă la Conextrust SA

2 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

1 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

30 aprilie 2025

Locuri de muncă la Conextrust SA

29 aprilie 2025

Ultimele comentarii

  • EU la VIDEO: Sponsorizări și donații de peste 67.000 de euro la Gala FSC. Vezi cine sunt laureații celei de a XXII-a ediții
  • eu la Eurodeputatul Benea, mesaj înaintea finalei prezidențiale: Fără banii UE, România va fi în colaps! Izolaționismul şi retragerea în carapacea înşelătoare a autarhiei nu pot fi o opțiune de luat în calcul!
  • Gogu Pintenogu la Foto: Zeci de băcăuani s-au mobilizat pentru Nicușor Dan în centrul orașului, în penultima zi de campanie
  • Popovici Costel Ciprian la VIDEO: Sponsorizări și donații de peste 67.000 de euro la Gala FSC. Vezi cine sunt laureații celei de a XXII-a ediții
  • BOGDAN la FOTO: Se apropie inaugurarea Athletic Park. Președinta CJ, primarul și arhitectul au vizitat șantierul

Cabinet parlamentar PNL

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PSD

Cabinet parlamentar AUR

Găzduit de Simplenet

Copyright © 2025 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău