Mitul politic și afacerile dubioase de anvergură

Publicația americană „The New Yorker” a făcut, recent, dezvăluiri de senzație, arătînd că administrația Bush a încercat să manipuleze alegerile din Irak din teama că șiiții religioși, care au strînse legături cu clerul din Iran, ar fi putut pune mîna pe putere. O altă bombă – pentru că tot sîntem în era atacurilor teroriste! – a fost lansată de o serie de firme de audit financiar din Statele Unite, care au tras semnalul de alarmă la adresa autorităților federale anunțînd dispariția a miliarde de dolari, ca și comiterea altor inginerii financiare puse, toate, în cîrca administrației de ocupație instalată de americani la Bagdad, în cele 13 luni de la căderea regimului lui Saddam Hussein. Această administrație de ocupație, ce poartă denumirea de Autoritatea Provizorie de Coaliție (CPA) a solicitat din SUA pentru „instalarea” guvernului irakian interimar suma de 5 miliarde de dolari în bani lichizi, și numai în hîrtii de 100 de dolari, cu destinația – chipurile, de a finanța ministerele guvernului interimar, guvernatorii de provincii și, bineînțeles, comandamentul american, sumă ce nu se mai regăsește acum în nici unul din documentele contabile ale CPS.
Misterioasa dispariție de fonduri nu este singura de acest fel. Astfel, conform anchetei Camerei Reprezentanților făcută la solicitarea firmelor de audit americane, între 2003 și 2004 CPA a avut alocat un buget de aproape 24 de miliarde de dolari, bani pe care i-a pulverizat fără a respecta cele mai elementare reguli financiare. Din „Fondul pentru reconstrucție” au fost plătite o serie de contracte care au șocat prin neregulile constatate de inspectorii financiari. Peste 67 la sută dintre contractele verificate au fost ori incomplete, ori insuficient documentate, neputîndu-se stabili în vreun fel dacă mărfurile specificate au fost vreodată livrate, care a fost suma totală plătită contractorului, sau dacă acesta s-a achitat în totalitate de angajamente stipulate în respectivele contracte; foarte multe facturi au fost încărcate fără pic de rușine, punînd la socoteală nenumărate lucrări care, de fapt, nu fuseseră niciodată efectuate. Cel mai important beneficiar de fonduri irakiene a fost concernul Halliburton, al cărui președinte, nimeni altul decît Dick Cheney, actualul număr doi al Administrației Bush, a condus destinele acestuia între 1995-2000. Acestei companii, cu sediul în Houston (Texas) i s-a încredințat, fără vreo licitație prealabilă, sarcina reconstruirii infrastructurii petroliere a Irakului, iar contractele încheiate cu guvernul american, extrem de profitabile, au fost estimate la peste 16 miliarde de dolari. O adevărată mină de aur pentru concernul Halliburton s-au dovedit a fi importurile din străinătate, în special cele de combustibil pentru aprovizionarea populației, deși – după cum se știe din datele statistice, Irakul se află pe locul doi în lume ca mărime a rezervelor de petrol și gaze naturale. Așa că nota de plată prezentată de concernul texan pentru importurile de combustibil către Irak la tarife ce nu se mai întîlniseră pe piața mondială a petrolului a fost încărcată, în numai jumătate de an, cu peste 61 milioane de dolari!
Revenind la problema finanțării guvernului interimar, a guvernatorilor de provincii și comandantul american din Irak, Casa Albă a luat serios în calcul vechea practică a finanțării în secret a forțelor politice loiale, folosită pe scară largă în timpul războiului rece. Un plan pentru susținerea în principal a premierului Allawi – șiit apropiat americanilor, considerat soluția împotriva șiiților religioși – punea la bătaie miliardele de dolari, livrați în tranșe și în fîșicuri de 100 de dolari dosiți în colete transportate cu ajutorul avioanelor cargo C-130 înainte de „transferul suveranității”. Inițial, deși se obținuse aprobarea celor mai importanți oficiali ai Guvernului, al Pentagonului, ai Departamentului de Stat și ai Consiliului Național de Securitate, planul a fost abandonat din cauza respingerii lui de către organizațiile neguvernamentale ce urmau să se implice în organizarea alegerilor irakiene, ca și a unor obiecții ridicate în Congres. Cert este că abandonarea unui plan oficial nu a însemnat, însă, și renunțarea la acțiune. Surse din cadrul Pentagonului, și nu numai, au afirmat că Washingtonul nu-și permitea să riște nici oficializarea, nici lipsa acțiunii și a găsit, în final, o soluție prin racolarea foștilor ofițeri ai CIA și folosirea unor fonduri care nu necesitau aprobarea Congresului, evitîndu-se astfel oficializarea planului. Conform Comisiei Waxman a Camerei Reprezentanților, care a analizat rezultatele auditului CPA, s-a ajuns la următoarele concluzii: a) o imensă sumă „cash” a fost scoasă din fondurile irakiene de la „Federal Reserve” și transferată de funcționari americani către CPA din Irak; b) funcționarii CPA au utilizat imensa sumă fără nici o dovadă contabilă; c) în aceste condiții și în spatele libertății și democrației mult-trîmbițate, frauda și abuzul financiar s-au manifestat din plin în cheltuirea acestor fonduri. Războiul din Irak, ca și „războiul global împotriva terorismului”, poartă amprenta unui mit politic fabricat din dorința de hegemonie mondială a Statelor Unite construită în jurul controlării prin forță a rezervelor petroliere pe care acestea încep să le epuizeze. Iar, cel puțin pînă acum, experimentul construirii democrației irakiene, și pe care americanii îl vedeau repede finalizat, pare să eșueze spectaculos, ceea ce va produce un șoc teribil pentru începuturile fragile ale democrației islamice. (Romulus Dan BUSNEA)uficient doc

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!