Cătălina CHIFU
În stilul nostru românesc, mizeria se ascunde sub preș și, dacă nu o vede nimeni, înseamnă că ea nu există, nu deranjează, pisica se aruncă în ograda altuia, iar rufele (chiar și cele „publice”) trebuie spălate în „familie”. Lesne de înțeles, dacă îndrăznești să deranjezi mizeria dintr-un sistem sau altul, sfârșești prin a fi tu însuți îngropat în ea. Halatele albe, în marea lor majoritate, preferă ca gunoiul să fie lăsat sub preș. Într-un domeniu cum este Sănătatea, unde totul ar trebui să fie curat, limpede, clar, la vedere.
Pentru simplul fapt că noi toți cotizăm, și nu puțin, și ar trebui să primim servicii de calitate, iar modul în care sunt acordate acestea, cum sunt cheltuiți banii și inclusiv derapajele ar trebui să fie transparente și tratate responsabil. Într-un spital care se dorește cu pretenții, care a mediatizat la maximum fiecare investiție și care tânjește după apreciere, moartea unei femei, probabil din cauza unei infecții și a unui microb din spital, a fost tratată într-un mod total neprofesionist, neserios, deplasat și condamnabil. Spiritele s-au inflamat de la prima întrebare adresată în acest sens, managerul a plasat răspunderea unor explicații în sarcina purtătorului de cuvânt, iar directorul medical, reticent și suspicios, a jucat în defensivă. Răspunsul celor din conducerea spitalului, unul public!, l-a întrecut până și pe cel al unei firme private: „Nu comentăm până nu se finalizează ancheta”. Totuși, vorbim nu neapărat de presupușii vinovați (medicii acuzați de rudele decedatei), cât de o problemă gravă, alarmantă, care ne privește pe toți – infecțiile din spitale. Ancheta Colegiului Medicilor nu vizează infecțiile, iar subiectul e vechi cât și spitalele.
Răspunsul există, dar toată lumea tace. Până la urmă, pentru toate bubele din sistem, unele inevitabile, din cauza lipsei de fonduri, ziariștii sunt de vină. Adică ce le trebuie să ridice preșul? Toți știm ce e dedesubt. De ce trebuie răscolit? În fiecare zi mor oameni. Cui ajută să știe că a fost moarte naturală sau că e cineva de vină? Mortu’ tot mort e! Cinismul de această natură nu e compatibil cu profesia de medic, iar un manager de spital ar trebui să-și asume răspunderea pentru tot ce se întâmplă, mai ales când vorbim de moartea unui om, și să răspundă la întrebări cu aceeași deschidere ca la conferințele de presă în care se înșiră achizițiile în aparatură. Pentru că și astfel de știri au fost publicate, așa cum era firesc. Dincolo de lipsa de responsabilitate, solidaritatea în această breaslă este incredibilă, de invidiat chiar.
Un medic de la un spital renumit din București m-a rugat să pun cu grijă cuvintele în pagină, ca să nu reiasă cumva că îi acuză pe colegii din Bacău. „Sper că mă-nțelegeți…” – s-a scuzat, puțin încurcat, de această rugăminte. Înțelegem, desigur. Chiar dacă actele medicale vorbesc de la sine, e mai bine să ne acoperim unii pe alții, să ne acoperim greșelile, mizeriile. Așa cum o colegă, pacientă la un moment dat în același spital, a fost apostrofată pentru că a scris despre o experiență nefericită pe care a trăit-o cât a stat internată. Adică, de ce era nevoie să scrie? Trebuie să ne spălăm rufele în public? Da! Pentru că este un spital public, finanțat din bani publici!
Lasă un răspuns