MMI Elisabeta Polihroniade: „Doresc de foarte multi ani ca sahul sa intre in scoli”

Sahista românca Elisabeta Polihroniade a fost prezenta simbata in Bacau, la etapa judeteana a Concursului National Scolar de sah care-i poarta numele, organizat de Revista „Gambit”, in colaborare cu Federatia Româna de Sah, Inspectoratul Scolar Judetean Bacau si Scoala „Constantin Platon”, sub patronajul Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului. Marea Maestra Internationala la sah a marturisit ca proiectul acestei concurs este visul sau implinit, acela de a oferi o sansa copiilor de la sate, cu mai putine posibilitati, decit colegii lor de la oras, sa practice sportul mintii.

Reporter: – Pentru unii dintre copiii prezenti aici, participarea la competitia de astazi este poate primul pas pe un drum spre titlul de campion mondial la sah. Pentru cei care nu stiu, care a fost inceputul relatiei dumneavoastra cu sahul si cum v-a marcat acest sport existenta?
Elisabeta Polihroniade: – Am inceput chiar asa, ca ei, am inceput de la Palatul Pionierilor, de copil. Pe urma mi-a placut foarte mult, m-am indragostit de la prima vedere, a fost dragoste adevarata la prima vedere, si pina la virsta asta, dupa cum vedeti, m-am tinut de sah. Mi-a determinat tot viitorul, toate preocuparile, optiunea pentru facultate, profesia, toate au fost determinata de sah. Am ales facultatea care stiam ca o sa ma lase sa joc sah, Facultatea de Filosofie, sectia Jurnalistica. Orice alta alegere mi-ar fi cerut sa ma dedic intru totul si as fi facut un compromis care probabil nu m-ar fi ajutat. Pe urma mi-am ales profesia, am lucrat in televiziune toata viata, de la prima zi de lucru si pina la pensie, si de asemenea am combinat munca mea cu sahul, am facut si o emisiune de sah, am avut si alte emisiuni, dar nu prea au fost bagate in seama celelalte.

-Am vazut astazi aici parinti care suflau copiilor inscrisi in competitie mutarile corecte. Exista o lipsa a educatiei competitionale? Cum ar trebui sa se poarte parintii care au copiii inscrisi in concursuri de sah?
-Eu am impresia ca parintii stiu sa se orienteze foarte repede. Copiii pina acum n-au avut actiune cum este aceasta. Parintii vor intelege ca sahul este foarte important in educatie. Noi am invatat lucrul asta si din strainatate. De exemplu in China nu exista copil care sa nu faca in primii ani de scoala sah, optional, ca si aici, nu obligam pe nimeni. Daca vor sa vina, de la sah vor avea ceva de invatat.

-Veti sustine introducerea sahului in scoala?
-Da, sigur ca da, si avem si promisiunea ca va fi introdus, pentru ca in lume, in marile tari ale lumii, sahul este predat in scoala, si in Statele Unite, si in Anglia, si in Argentina, si in foarte multe tari. Doresc de foarte multi ai de zile ca sa intre si sahul in scoli, in aceasta forma, optionala. Noi ne ocupam de sah la virful cel mai inalt, in sensul ca organizam un concurs, „Turneul Regilor”, care este unul dintre cele mai tari din lume si vrem sa ridicam la acest nivel campioni din România. De aici, din scoli, ne pot veni campionii.

-Cum este privit sahul ca sport in România?
-Asta este o intrebare foarte grea si raspunsul este si mai greu, pentru ca eu nu stiu decit ca eu iubesc sahul. Daca, de exemplu, ne orientam dupa raspunsul la acest prim apel inseamna ca sahul este privit foarte bine, si de scoli, si de parinti, si de autoritati. Daca ne gindim la performantele din ultimii ani ale sahistilor români, a fost lasat putin cam in spate, pentru ca sahul este un sport, sa zicem, care nu produce multe avantaje materiale, asta este adevarul. Dar nici nu consuma multi bani. Este vorba de o tabla de sah, de un spatiu, de o carte, eventual de un profesor si atit. Mai mult nu stiu ce sa spun, pentru ca eu iubesc sahul si orice m-ati mai intreba as spune ca vreau ca toata lumea sa joace sah. Si nu strica, mai mult, noi sahistii avem o deviza care mi se pare foarte frumoasa: „Gens una summus”, „Sintem o singura familie”. Sahul face si acest lucru, ne aduna pe toti.

-Aveti nepotei carora sa transmiteti aceasta dragoste pentru sah?
-Nu, nu am nici copii, nici nepotei, din pacate, am insa copiii acestia toti si am un colaborator foarte bun care iubeste si el foarte mult copiii si se dedica alaturi de mine acestei activitati pe care eu o iubesc.

Laura HUIBAN