Patru indivizi cu două maşini înmatriculate în judeţul Prahova au pătruns, miercuri dimineaţă, în jurul orei 4,00, în biserica Radu Vodă din sectorul 4 al Capitalei de unde au furat moaştele Sfântului Nectarie şi o mie de lei din cutia milei.
”Trei dintre indivizi au fost prinşi după aproximativ o sută de metri şi în prezent se află la Secţia 14 pentru cercetări. Cel de-al patrulea a reuşit să fugă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan..
Prejudiciul, în valoare de peste trei sute de milioane, a fost recuperat integral, a adăugat Ciocan.
La Mănăstirea Radu-Vodă din Bucureşti, într-o raclă de argint, poleită cu aur, se află o parte din moaştele Sfântului Nectarie Taumaturgul pe care biserica şi l-a ales ca protector începând cu anul 2002.
Sfântul Nectarie s-a născut în Silivria din nordul Greciei, la 1 octombrie 1846. AGEREPRES
Lasă un răspuns