Fiecare dintre noi s-a întrebat, măcar o dată, cum ar fi să-i apară fotografia în ziar, paparazzi să stea la ușă, iar vecinii să devină deodată, pe cît de amabili, pe atît de curioși. Să fii vedetă nu poate fi ușor. Se poate, însă, să ajungi chiar tu vedetă, tu, adolescentul de pe stradă, care ai examene, te strădui să-și iei carnetul de conducere și mai ai și oră fixă pentru intrarea în domiciliu.
Iată că avem în Bacău Agentia Dream Models, cu sediul în Pasajul Revoluției nr. 6. Dacă treci pe acolo, ai șanse să fii abordat de angajații agenției de modeling. Acceptînd invitația înmînată, trebuie să intri la agenție, unde cîteva domnișoare aparent interesante, dar a căror gratie pare a vrea s-o imite pe cea a personajelor din tablourile lui Botticelli, vă vor oferi informațiile necesare. În schimbul sumei de 190.000 lei ți se fac fotografii care vor fi postate pe site-ul agenției ( www.best-dream-models.ro), timp de un an. Ai, astfel, șansa să fii ales tu, în pofida gloatei de aspiranți pentru apariții în reclame.
Te confrunți, poate, cu o mică dilemă: să faci asta, așteptînd ca soarta să-și facă tenebrele cu tine sau să nu o faci și să trăiești cu procese de conștință care te vor roade, că ai refuzat o șansă în plus, șansa care ar fi putut să-ți schimbe viața? Vezi ce vrei tu mai întîi, ca să te poti încadra în toate ierarhiile, scărițele și scărișoarele lor. Nu poți face multe, mai ales singur. Partea bună este că poți încerca. (Bianca BALCOȘ)
Lasă un răspuns