Module dezvoltate în cadrul proiectului FDI „MOBILE-UBc” implementat de Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

Redacția Ziarul de Bacău

Joi, 16 decembrie, ora 10:00, a avut loc online conferința finală a proiectului FDI „Învățare omniprezentă la UBc! Acces permanent la aplicații” (MOBILE-UBc) implementat, în perioada mai-decembrie 2021, de către Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău. 

Proiectul, finanțat de CNFIS prin Fondul de Dezvoltare Instituţională (FDI) 2021 și-a propus realizarea unei metodologii care să permită efectuarea online a laboratoarelor și seminariilor specifice domeniilor tehnice și IT&C, prin aplicarea digital twin technology, în e-learning, implementând „m-learning” (învățare mobilă) și „u-learning” (învățare omniprezentă).   „Vreau să mulțumesc întregii echipe de proiect care și-a adus contribuția la realizarea obiectivelor și indicatorilor propuși. Am pornit de la această provocare și ne bucurăm că am reușit să implementăm această aplicație în cadrul disciplinelor Rezistența materialelor și Informatică pentru a veni în sprijinul studenților. Ne dorim să putem dezvolta și extinde această aplicație și pentru celelalte facultăți din cadrul universității”, a declarat Prof. univ. dr. ing. Valentin ZICHIL, Director de proiect.

Digital twin technology reprezintă o importantă tendință emergentă în Industria 4.0, putând fi utilizată în activități de tip „u-learning” (un mediu de învățare de zi cu zi susținut de laptop-uri, notebook-uri, telefoane inteligente, și rețelele wireless). Din grupul-țintă au făcut parte 90 de studenți de la Facultatea de Inginerie și 45 de la Facultatea de Științe din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău. Implementarea proiectului „MOBILE-UBc” a apărut din necesitatea de a realiza laboratoarele și seminariile în cadrul celor două facultăți, fără prezența fizică a studenților. Ideea proiectului a fost dezvoltarea a două aplicații dedicate pentru orele de laborator și seminar, prin intermediul cărora studenții să aibă posibilitatea de a controla toate funcțiile și comenzile standurilor de încercare, obținând în timp real rezultatele încercărilor. Prin implementarea proiectului, accesul la aplicațiile de laborator s-a putut face în grup sau individual, indiferent de ziua sau de momentul din zi în care studenții accesează platforma dedicată.

„Dezvoltarea acestor aplicații și pilotarea lor în cadrul laboratoarelor de Rezistența materialelor este o mare realizare pentru studenții Facultății de Inginerie. Ne dorim ca echipa de specialiști de la Facultatea de Inginerie să extindă și pentru alte discipline din domeniu această aplicație care este de un real folos pentru învățământul online”, a precizat Conf. univ. dr. ing. Mirela Panainte-Lehăduș, decanul Facultății de Inginerie. 

Printre activitățile proiectului s-au numărat configurarea sistemului modular, testarea aplicaților pe tabletă și telefon în cadrul laboratoarelor și seminariilor, configurarea modulului FAQ  (setul de întrebări frecvente), aplicarea unui chestionar online pentru evaluarea și îmbunătățirea sistemului, un workshop intitulat „Integrarea în contextul digitalizării”și seminarul u-learning „Student 2021”. (sursa: comunicat de presă)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.