~2 min lectură 0 comentarii

Moineștenii au finalizat proiectul de modernizare a străzilor

Redacția Ziarul de Bacău

Ei au investit 16 milioane de lei în acest proiect.

Even.moinesti

Unitatea Administrativă Teritorială Moinești a organizat miercuri, 28 mai, conferința de presă finală a proiectului „Reabilitare infrastructură de străzi”. Proiectul face parte din Planul integrat de dezvoltare a municipiului și a vizat 5,4 km de artere urbane – străzile Căpitan Zăgănescu, Lucăcești, Dobrogeanu Gherea, Tristan Țara și Oituz. De asemenea, au fost reabilitate peste 350 m de scări pietonale. Valoarea proiectului este de aproape 16 milioane de lei, susținută, pe bază de cofinanțare, din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional Regional. Proiectul a urmărit fluidizarea traficului urban, creșterea gradului de siguranță a circulației, reducerea timpului de transport și creștertea gradului de confort în deplasarea rutieră.

Municipiul, care se dorește a fi și un pol turistic în viitorul foarte apropiat, poate deveni și astfel mai atractiv. Pe lângă obiectivele deja consemnate, proiectul a mai avut în vedere reabilitarea a 13.000 mp de trotuare, repararea a șase podețe și construirea a patru podețe noi, 53 de rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități, semnalizarea verticală cu 82 de indicatoare rutiere, 2.900 mp de marcaje rutiere și realizarea a două piste pentru bicicliști (960 ml).
Asupra acestui proiect vom reveni cu amănunte.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.