Moineștenii o vor ține, preț de trei zile, într-o petrecere. De astăzi și pînă duminică, 2 octombrie, se desfășoarăcea de a VI-a ediție a „Zilelor Municipiului Moinești”. Festivitatea de deschidere va avea loc la ora 14.30 și va fi urmată de un moment religios – „Apa cea vie a ortodoxiei” – care va cuprinde și o expoziție de icoane și cărți, găzduită de sala de festivități a primăriei. Va urma lansarea cărții „Descoperirea vieții personale a scriitorului moineștean Constantin Micu Stavila”, scrisă de Ștefan Delureanu. Seara, pe scena amplasată în centrul localității, se va derula un program artistic. în fața spectatorilor moineșteni vor evolua membrii Clubului Elevilor Moinești, fanfara municipală, Ansamblul „Doina Tazlăului” și Ansamblul artistic „Symbol” al Casei de Cultură a Sindicatelor Onești. La final este programată o discotecă în aer liber. (Mihai VIERIU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.