O crimă de o cruzime rar întîlnită a ieșit la iveală ieri dimineață, într-
un schit izolat din satul Deleni, comuna Helegiu. Părintele
Pahonie, de la schitul Cireșu, a fost găsit mort în chilia sa de la
Mănăstirea cu Hramul „Acoperămîntul Maicii Domnului”, dar felul în care arăta cadavrul bătrînului de 78 de ani denotă o violență rar întîlnită. Călugărul zăcea decapitat în cămăruța sa, iar capul era aruncat sub pat, trupul îi era măcelărit, avînd zeci de tăieturi crestate pe piele, iar ca sadismul să fie complet, el era cu
picioarele legate. Ca și cum cruzimea nu ar fi fost de ajuns,
criminalul a încercat să îi dea foc victimei, hainele fiind pe porțiuni
mari arse, la fel ca și barba, iar pe piele, unde nu erau urme de sînge de la tăieturi, erau arsuri puternice.
Cea care a descoperit scena de coșmar a fost Maria Roșeț, o femeie de 60 de ani, din sat, care în ultimul an de zile s-a mutat la schit ca să îl ajute pe părintele Pahonie la treburile de gospodărire a așezămîntului monahal. Rămasă mută în fața descoperirii făcute, femeia a alergat într-un suflet în sat să deconspire scena de coșmar care îl avea ca personal principal pe părintele care a pus bazele schitului. I-a luat ceva timp, pentru că așezămîntul monahal este construit la o distanță de aproximativ zece kilometri față de satul Deleni, într-o zonă foarte greu accesibilă. „Mi-a spus că a ieșit din camera ei și a văzut că din odaia părintelui ieșea fum. Cînd a intrat, l-a găsit ars, fără cap și cu picioarele legate”, ne-a declarat Ion Pîrjol, nepotul părintelui Pahonie. Ieri dimineață, un procuror criminalist și zeci de polițiști au descins în zonă ca să-l caute pe agresor. Au fost ridicate amprente și fiecare metru din chilie și din împrejurimi a fost scotocit cu minuțiozitate. Anchetatorii au întocmit un cerc de suspecți, care a cuprins persoanele din anturajul părintelui. încă înainte să-l găsească pe vinovat, anchetatorii credeau că, dată fiind cruzimea omorului, mobilul crimei nu putea fi decît răzbunarea.
Suspectul este chiar fiul femeii care a descoperit cadavrul
într-un timp record, principalul suspect al crimei a fost arestat de
polițiști în Gara din Onești, în timp ce încerca să dispară din zonă.
Autorul a fost identificat ca fiind Neculai Roșeț, de 27 de ani, din
Deleni, fiul femeii care se mutase la schitul de peste dealuri. El a
recunoscut în fața anchetatorilor că l-a ucis cu securea pe preotul de la schitul Cireșu, convins fiind că pretul Pahonie o ținea cu forța pe mama sa. Ba, chiar a avut și un plan bine pus la punct. După ce bătrînul preot a tras clopotele și toaca, în jurul orei 23.00, a intrat în cămăruța lui și i-a pus capăt zilelor. Oamenii din sat spun, însă, că băiatul Mariei Roșeț, care muncea cu ziua în sat și nu avea nici un venit stabil, voia ca în felul acesta să o aducă pe mama sa acasă, sau măcar să o convingă să îi dea bani din pensie.
Părintele Pahonie era cunoscut de enoriașii din Deleni drept un duhovnic cu har. „Veneau oameni din toate părțile, mai ales cei bolnavi. Părintele avea un har anume și mulți din cei care au venit aici au plecat vindecați. Eu nu puteam să merg, și preotul mi-a dat cu busuioc pe frunte și s-a rugat cîteva zile pentru mine. Acum pot merge doar datorită lui. Cine l-a omorît va plăti și în viața asta, și în viața de apoi”, ne-a declarat Elena Busuioc, o enoriașă care venise ieri să-l mai vadă pentru ultima oară pe părintele Pahonie.
Cunoscut în viața de zi cu zi ca fiind Gheorghe Pîrjol, părintele s-a retras în satul natal în urmă cu 14 ani, propunîndu-și să ridice un schit. Fostul contabil, care pînă în 1992 a lucrat la o fabrică din Bacău, a pus la bătaie tot pămîntul și, ajutat de săteni, care i-au donat pămînt, a început să ridice schitul în vîrful dealului. „Biserica este făcută numai din lemn și spunea că anul ăsta vrea să termine. Enoriașii l-au ajutat mereu pentru că știau că după ce a îmbrăcat straiele monahale, părintele Pahonie a căpătat un har și o putere de tămăduire cum nu mai văzuseră la mulți preoți”, ne-a declarat Ion Ștefan, unul dintre sătenii care au pus mîna la ridicarea schitului. Suspectul fugar a fost reținut ieri de polițiști, iar astăzi urmează să fie prezentat instanței cu propunerea de arestare pentru omor deosebit de grav, după care va fi supus unei expertize psihiatrice. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă o pedeapsă de pînă la 25 de ani de închisoare. Mama suspectului, cea care a fost în ultimul timp mereu alături de părintele Pahonie și cea care l-a găsit decapitat, a rămas împietrită cînd a aflat că ucigașul este chiar fiul ei. Ea le-a spus anchetatorilor că nici ea, nici Dumnezeu, nu-l va ierta niciodată. (Florin CRĂCIUN)
pe raster
Nerecunoscut de Episcopia Romanului
Situația schitului Cireșu și a așa-zisului preot Pahomie este neclară. „Respectivul schit era ilegal. Nu avea nici o ascultare față de ierarhul locului, așa cum este normal în viața bisericească. S-au construit chilii fără autorizații. Viețuitorului de acolo i s-a spus în repetate rînduri să intre în ascultare, pentru că nu există preot fără episcop. Nu știu să fi prezentat acte sau dovezi prin care să ateste că este preot sau călugăr. Singura legătura cu noi a fost aceea că era pe teritoriul Episcopiei Romanului”, a afirmat preotul Vasile Ghiniță, consilier în cadrul Episcopiei.
„De vreo cinci ani, Gheorghe Pîrjol a început să construiască o
biserică, cu hramul «Adormirea Maicii Domnului». Nu știu dacă
avea autorizație de construcție, nici dacă era preot sau călugăr.
Cert este că se îmbrăca asemeni unui monah. Am încercat o dată
să mergem în zonă, să vedem care e situația, iar oamenii s-au
revoltat. Ni s-au arătat cîteva documente, legalizate la notar, prin
care mai multe persoane, vreo șase-șapte familii, au donat pămînt
pentru construirea respectivului schit”, a afirmat Constantin Coman,
viceprimarul comunei Helegiu. (Ionuț BARBU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.