Amplasat pe Muntele Magura, la cota 504 m si la doar citiva pasi de Manastirea „Magura Ocnei”, acest monument inchinat eroilor neamului cazuti in Primul Razboi Mondial este cel mai mare si singurul din tara situat la aceasta altitudine. Constructia sa a inceput in anul 1925 si prin efortul sustinut al celor 40 de pietrari si a militarilor care au transportat piatra de la aproape jumatate de kilometru, el a putut fi inaugurat la 6 august 1928. Pina la inceputul celui de-al Doilea Razboi Mondial, monumentul a fost pazit de ostasii din garnizoana orasului, insa dupa razboi, monumentul a fost parasit si lasat in paragina. Prin stradania colonelului (r) Nicolae Costin, monumentul a fost restaurat intre anii 1972-1974. Monumentul, care a fost construit dupa proiectul arhitectului Constantin Ciogolea, fiu al orasului, stabilit la Bucuresti, are o inaltime de 22 m si este in intregime din piatra cioplita. La parter, era o camera de refugiu cu portretele Regelui Ferdinand, al Reginei Maria, in marime naturala, precum si un portret al lui Carol al II-lea, in uniforma de vinator de munte. In incinta, mai exista si un muzeu cu fotografii, memorii de razboi, printre care si cea a generalului Henri Berthelot, carti postale scrise pe coji de mesteacan trimise de pe cimpul de lupta acasa de catre ostasi. Dupa 1975, la primul etaj al monumentului a fost reamenajat un mic muzeu care expune fotografii, armament, uniforme, planuri de lupta, tablouri, medalii, decoratii si alte obiecte care sugereaza dramatismul acelor luni de foc din vara anului 1917. Printe cele citeva tablouri in ulei, care constituie adevarate marturii in imagini, le putem enumera pe cele infatisind: portretul maresalului Averescu (de col.Popescu Draguseni); Asaltul Ciresoaiei (col.Nicolae Nica); Post de prim ajutor regimentar (la Schitul „Magura Ocnei, de slt.Nicolae Petrovici). La parterul cladirii exista o emotionanta placa comemorativa pusa pe mormintul eroului necunoscut, deasupra caruia strajuiesc doua drapele din Razboiul de Independenta de la 1877. Pe drumul care urca in serpentine pina la manastire se afla, din loc in loc, banci din piatra pe care sint incrustate numele unor batalii celebre din istoria tarii: Rovine, Podul Inalt, Plevna, Marasti, Marasesti si Oituz. In apropierea monumentului, se afla si crucea de piatra a sergentului grenadier Constantin Musat, adusa in 1977 de pe muntele Cosna, unde soldatul a cazut eroic, luptind cu o singura mina impotriva inamicului. Oricarui vizitator sosit aici i se va revela valoarea de simbol a Muntelui Magura, rezumata in doar trei cuvinte: frumusete, credinta, eroism.
Lasă un răspuns