~4 min lectură 0 comentarii

Mor prea tineri

Redacția Ziarul de Bacău

editorial florin craciunParcă au înnebunit copiii ăștia- spunea, zilele trecute, un polițist de judiciar care a văzut multe la viața lui, acum uluit de valul de sinucideri la vârste fragede de care a avut parte în ultimul timp. Și, într-adevăr, în ultimele trei luni, trei copii, cu vârste diferite și măcinați de greutăți pe care nu au fost pregătiți să le înfrunte, și-au pus capăt zilelor și au lăsat în urma lor întrebări fără răspuns.

Nimănui nu i-ar fi trecut prin cap, de exemplu, că un băiat de 18 ani, elev eminent la un binecunoscut colegiu din Bacău și olimpic la Informatică, va decide să încheie socotelile cu viața chiar cu câteva zile înainte ca chiar viața să-i deschidă porțile spre o carieră de invidiat. Văzut din exterior, băiatului nu-i lipsea practic nimic material. Îi lipseau, în schimb, prietenii, oamenii din jurul său care să-și rupă din puținul lor timp ca să-i asculte nevoile interioare. Un om în fața căruia să poată plânge fără să-i fie rușine de asta, sau căruia să-i spună, fericit, despre realizările sale. A preferat să se refugieze singur, în odaia lui, în fața calculatorului rece, devenit peste noapte singurul său confident. În asemenea condiții, gestul era evident să uimească pe toată lumea, care îl vedea pe băiat doar ca o prelungire a internetului.

A urmat cazul șocant al unei fete de doar 14 ani. La vârsta la care colegele sale mai adormeau cu păpușile, ea cunoscuse deja prima dragoste, dar și prima decepție. Un șoc prea mare pentru o vârstă așa de fragedă, care a împins-o, până la urmă, la sinucidere.
Ultimul caz pare să fie tras la indigo cu primul. Doar vârsta diferă. Și, poate, motivația. Tot elevă bună, tot la un colegiu bun din Bacău, fata de 16 ani venită de la țară nu a putut trece peste șocul perspectivei de a deveni mamă pentru sora ei de 10 ani, rămasă acasă după ce părinții ei s-au despărțit, și a încercat să-și facă auzită durerea. Însă nimeni nu a înțeles-o, deși semnalele erau evidente. Chiar și psihologul școlii, dar și colegele ei de cameră, știau că fata are ceva pe suflet, dar prea puțini au fost cei care au luat-o în serios. În absența unui confident, fata a ales să se exteriorizeze pe rețelele de socializare, devenite, în ultima vreme, un duhovnic ascultător pentru tinerii cu probleme.

Statisticile arată că sinuciderea este a treia cauză a morții tinerilor între 14 și 18 ani, după accidente de mașină sau altfel de accidente. În Bacău, aceasta ocupă în prezent primul loc, la fel ca și cazurile de tentative de suicid la această vârstă. O vârstă critică, spun specialiștii, plină de provocări și descoperiri, dar și de stres și îngrijorări. E perioada în care nevoia de independență devine tot mai acută, când își fac loc primul fior al dragostei, primele întrebări. Dacă răspunsurile nu apar la timp, se produce tragedia. O durere care afectează familia, prietenii, colegii și care abia după ce aceasta se produce se întreabă dacă nu cumva putea fi evitată. Abia după tragedie ne uităm în oglindă și ne întrebăm cum de s-a putut întâmpla asta și dacă nu cumva am fi putut face mai mult pentru acești copii, pentru care copilăria a murit demult. Dar atunci este prea târziu.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.