• rămășițele au fost reînhumate creștinește la „Biserica Neamului” din Ferestrău, unde li se fac, la sărbători, slujbe
Zona Leșunț-Ferestrău-Oituz este plină de surprize arheologice, mai ales că, atît în primul, cît și în al doilea Război Mondial pe aici s-au purtat lupte crunte. O astfel de surpriză a avut și Genu Boghiu atunci cînd a început lucrările de construcție a unui motel, în satul Leșunț. Spre surpriza lui, a descoperit 13 morminte ale unor militari germani căzuți pe acele meleaguri și înmormîntați nu într-o groapă comună, ci creștinește, cu picioarele la răsărit și capul la apus. „Mărturisesc că am avut premoniții și temeri înainte de a începe săpăturile. Eram convins că în pămînt se ascunde ceva. De aceea am stat în permanență lîngă muncitori, îndemnîndu-i să sape cu grijă”, ne-a declarat Genu Boghiu. Temerile lui s-au adeverit curînd, fiind descoperit un prim os omenesc. Din acel moment, lucrările au început să fie făcute cu atenție sporită după modelul celor arheologice. Astfel, au ieșit la iveală două morminte. Rămășițele umane erau puse în sicrie de lemn, care erau putrezite. Unul dintre decedați purta la gît o cruce și niște mătănii, ceea ce i-a determinat pe descoperitori să presupună că era preot, iar cel de al doilea părea să fie un comandant. Cercetările au continuat și, pe parcursul a trei zile, au mai fost descoperite încă 11 morminte aliniate unul lîngă altul. Numărul celor îngropați a condus la concluzia că fusese vorba despre o grupă surprinsă și suprimată într-o ambuscadă și ulterior îngropată creștinește. În apropiere au fost descoperite și oseminte de cai, care par să fi aparținut tot militarilor. Resturile de haine (confecționate din fibre sintetice – foarte rare la acea vreme), nasturii sidefați, busola, verigheta, tabachera și ceasul oprit la ora 13.00 par să indice faptul că primii doi descoperiți aveau rang înalt în armata germană. Asupra celorlalți au fost găsite gamele, linguri, furculițe și fiecare purta la gît cîte o plăcuță dreptunghiulară de identificare.
La fața locului au venit două comisii de la Bacău și București, care au confirmat că era vorba despre militari germani și nu români, care purtau la gît cîte un medalion de identificare. Credincios fiind, Genu Boghiu a cerut și a obținut sprijinul „Bisericii Neamului” din Ferestrău, în curtea căreaia rămășițile au fost înhumate, pe crucile lor scriindu-se „Erou inamic necunoscut”. „Nu am nici o temere și nici o reticență cînd intru la mine în curte. De fapt, deasupra locului unde i-am găsit acum este o cameră a motelului. Și să știți că nu i-am părăsit. Am să le fac niște cruci turnate și în permanență se fac slujbe la sărbătorile creștinești”, a mai declarat Genu Boghiu. La fel s-a întîmplat și cu ocazia marii sărbători „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, cînd un sobor de preoți condus de preotul protoereu Constantin Alupei a ținut o slujbă de pomenire la care au participat un număr impresionant de localnici” (Daniel Gorun)
Lasă un răspuns