Morții, cu morții, viii, cu actele prin curtea spitalului

Să nu te pună naiba să-ți moară mortu’ joi seara sau, și mai nașpa, vineri dimineață, că șansele să-l vezi aranjat frumos, în sicriul lui, la capelă, să-i plângi la cap, sunt mai mici decât să te îmbogățești la loterie. După inevitabila „operație reușită, pacientul decedat”, la așa-numita Morgă (numele oficial e nesemnificativ), vinerea e program redus, așa că fii Speedy-Gonzales cu actele de „externare”. Să fii gata cu hârtiile cel târziu pe la zece-unșpe, că e „zi scurtă” și altfel îl mai pupi rece-bocnă abia luni, când funcționarii publici se întorc agale pe la birouri.

Cu actele de „externare” a mortului e altă belea. În mod normal, spitalul are un input și un output, aparținătorii sau supraviețuitorii trebuie să primească o hârtie la internare și una la ieșirea pe verticală sau orizontală, cu sau fără picioarele înainte. Ce se întâmplă în mățăraia birocratică a instituției nu e decât treaba angajaților instituției. În realitate însă, aparținătorul e supus cu nesimțire unor cazne inumane, în loc să-și plângă mortul, el trebuie să alerge după ștampile, semnături, chitanțe, să se umilească din nou pe la șefii de secții, să stea după vreo secretară, să caute înnebunit un copiator, să se roage de „aparținătoarea” copiatorului, să facă drumuri lungi de colo-colo prin curtea spitalului. Și pentru ce? Ca să facă munca pentru care sunt plătiți angajații spitalului, că ale lor sunt documentele, ei ar trebui să asigure circuitul de la intrare până la ieșire.

Să mai spun de șpaga de la Morgă? E cineva care a avut un deces în familie și n-a aflat cum e? Plătești îmbălsămarea, nu mai știu exact cât, să zicem un milion jumate, ești sfătuit să nu te mai duci la administrație după chitanță, că e drumul lung, deh. Banii îi bagă ei în buzunare. După aia, te înțelegi la șpaga-șpagă. Le dai un milion… și le rămâi dator cu un pachet de vată. Ce naiba, suntem copii, ne facem că nu știm?!

Spitalul Județean Bacău a fost, de-a lungul anilor, vizat de mai multe investiții, s-au băgat bani în renovări, modernizări, europenizări, dar renumele de Măcelărie se șterge greu, mâna de doctori buni care s-a aciuat aici nu reușește să repare ce strică alții, mai mulți și infinit mai determinați să rămână mediocri și inumani. Dar se poate surmonta această situație, cei mai mulți pacienți ies vii pe poarta spitalului. Pentru cei mai ghinioniști însă, problemele s-au terminat, gata cu nenorocul. Familiile lor se confruntă cu delăsarea birocratică și pleacă de-acolo cu mortul în sicriu și scârba în gât.

PS: Rugați-vă să nu vă moară sâmbăta sau duminica, cele de mai sus sunt floare la ureche!

Mă puteți citi și pe blog.