~2 min lectură 0 comentarii

Mos Craciun de la Pambac

Redacția Ziarul de Bacău

Mos Craciun a facut primul popas in Bacau la sfirsitul saptaminii trecute, cind s-a intilnit cu 90 dintre copii salariatilor societatii Pambac si ai clientilor fideli ai retelei de magazine a companiei. Intilnirea a avut loc la Teatrul „George Bacovia”, in cadrul magic pregatit de actorii care au pus in scena povestea trista, dar cu final fericit, despre Hansel si Gretel, scrisa de Fratii Grimm.

„Intilnirea cu Mos Craciun”, organizata si in acest an de Pambac si Teatrul Bacovia, a ajuns deja la editia a II-a. „Anul trecut – a precizat managerul retelei de magazine Pambac, Lidia Betoaia -, ne-am propus sa infiintam o traditie, pentru ca vrem ca Sarbatorile de iarna sa nu treaca nici pentru Pambac neobservate si sa nu lasam toate evenimentele neplacute care ne inconjoara, acum, sa faca sa piara bucuria Craciunului”.

Sala teatrului s-a umplut la reuz de copii si de parinti. Spectacolul a fost intretinut si de actori, dar si de micutii spectatori, care s-au implicat trup si suflet in derularea evenimentelor de pe scena si au luat deseori partea eroilor piesei ori au combatut vehement atitudinea vrajitoarei care pusese gind rau lui Hansel si lui Gretel, parasiti in padure chiar de parintii lor.

Mos Craciun a fost intimpinat cu un ropot de aplauze, dupa care scena teatrului s-a umplut instantaneu de copiii dornici sa fie primii care-i spun Mosului cite o poezie, sa-l traga de barba ori sa stea in bratele lui. „Mosul – ne-a informat Liliana Savin, director de resurse umane al companiei Pambac – a pregatit copiilor multe surprize, in primul rind piesa de teatru foarte frumoasa si educativa, dar si darurile din sacul sau incapator”. (Petru DONE)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.