La puțin timp după ce Speed Park Moto Challenge Cup a luat final, managerul clubului, Eduard Nunu, o „pune” de o nouă competiție pe două roți. „Este foarte posibil să găzduim un concurs în parteneriat cu câteva cluburi din nordul Italiei. Suntem în tratative. Îmi pare bine că prima competiție de motociclism-viteză pe care am organizat-o în Bacău a fost un succes, iar din 2014 vom avea o etapă în calendarul național al FR Motociclism”, ne-a declarat el. „Personal, îmi pare bine că mi-am atins ținta de performanță pentru circuit: câte două competiții lunar, de primăvara până toamna. Țin să amintesc publicului băcăuan că peste aproximativ o lună se va desfășura aici și o etapă specială a Raliului Moldovei, care va fi transmisă și pe posturile centrale de televiziune”.
– În ceea ce privește clasamentele primei ediții de challenge, acestea au fost: Clasa Supermoto: 1. Sorin Trăistaru 2. Vlad Neaga 3. Ațila Gergely; Clasa Scuter: 1. Laurențiu Ciurescu 2. Valentin Cristea 3. Cristian Săndulescu; Clasa Viteză Open: 1. Sorin Alin Ursu 2. Alin Pintilie 3. Cătălin Burlacu; Viteză Amatori: 1. Eduard Mihalcu 2. Bogdan Buleandră 3. Alin Ciubotaru.
– „Așa cum a spus și sufletul acestui sport în România, Sorin Trăistaru, am dori să atragem cât mai mulți viteziști de pe șosele pe circuit și să contribuim la reducerea accidentelor de circulație. De aceea am adus aici profesioniști, pentru a da o motivație amatorilor îndrăzneți. Sunt două fapte ce ne arată că avem o abordare corectă: primul, că locul 2 la Supermoto a fost ocupat de un tânăr de doar 14 ani, Vlad Neaga. În mod normal, el n-ar putea circula pe șosele cu motocicleta, dar își poate valorifica talentul prin sport, într-un cadru organizat. Lucru care a fost valabil și în cazul lui Roby Mureșan, dacă este să amintim de un precedent spectaculos. Al doilea, că amatorul Eduard Mihalcu ar putea oricând face față cu brio la Supermoto, la profesioniști, dar lucrul acesta i s-a confirmat doar concurând pe pistă”, ne-a mai spus Eduard Nunu.
Peter KELMANN

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.