~3 min lectură 0 comentarii

Mubarak s-ar afla în comă

Redacția Ziarul de Bacău

Evenimentele recente din Egipt au afectat grav, se pare, starea sănătăţii fostului preşedinte egiptean Hosni Mubarak (82 de ani). Ziarele arabe au anunţat în urmă cu o zi că Mubarak s-ar afla în stare critică, chiar în comă, potrivit publicaţiei Al-Masry Al-Youm, care citează surse bine informate din anturajul ex-liderului politic de la Cairo.

În prezent, el primeşte îngrijiri la reşedinţa sa din staţiunea Sharm el-Sheikh, iar o decizie cu privire la spitalizarea sa nu a fost încă luată, informează ziarul arab, citat de ITAR-TASS.

În plus, au început să iasă la iveală detalii din culisele pregătirii ultimului discurs al lui Hosni Mubarak către naţiune, când toţi aşteptau ca acesta să-şi anunţe demisia, iar, în schimb, Mubarak a întreprins o ultimă încercare disperată de a se agăţa de putere. Deşi, şi-a predat în mod simbolic prerogativele noului vicepreşedinte Omar Suleiman, el nu a dorit să se retragă din fruntea statului până la noile alegeri din septembrie, ceea ce i-a radicalizat şi mai mult pe protestatarii antiguvernamentali.

Conform unor scurgeri de informaţii, textul destinat să devină un discurs important a fost de câteva ori rescris de fiul său Gamal, iar în acest timp Mubarak şi-ar fi pierdut de câteva ori cunoştinţa.

Televiziunea de stat de la Cairo anunţase că şeful statului va adresa naţiunii un discurs cu patru ore înainte de difuzare. În cele din urmă, pe ecran a apărut un Mubarak vizibil nervos, care citea cu sincope dintr-o foaie pe care ar fi ţinut-o direct pe genunchi, scrie Al-Masry Al-Youm, preluată de ITAR-TASS.

Până la ora actuală nu există niciun fel de informaţii oficiale despre starea sănătăţii lui Mabarak. Tot ceea ce se ştie este că Germania s-a arătat dispusă să-l primească la tratament pe fostul lider egiptean, care acum un an a suferit o intervenţie chirurgicală pentru eliminarea vezicii biliare. Zvonurile vehiculate anterior privind plecarea lui Mubarak şi a familiei sale la Abu Dhabi au fost infirmate în ajun de autorităţile din Emiratele Arabe Unite (EAU).

Într-o conferinţă de presă, duminică, la Cairo, premierul interimar Ahmed Shafiq a afirmat că Mubarak, care vineri s-a retras oficial din funcţie, predând pârghiile puterii Consiliului suprem militar, nu a părăsit Egiptul şi se află în continuare la reşedinţa sa din Sharm el-Sheikh.AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.