Ansamblul folcloric „Mugurașii”, din comuna Agăș a câștigat unul dintre cele două trofee ale celei de-a zecea ediții a Festivalului de Folclor pentru Tineret „Dobroge, mândră grădină”, care a avut loc la sfârșitul lunii iunie, pe Litoral. Trofeul a fost oferit în secțiunea „Ansambluri foclorice de tradiții și obiceiuri”. Ansamblul băcăuan este condus de Ecaterina Rață, maestru coregraf fiind Robert Costrovanu, iar instructor muzical cunoscuta interpretă de muzică populară Maria Tătaru.
Festivalul a promovat cântecele, dansurile și obiceiurile tradiționale, dar și frumusețea fetelor îmbrăcate în port popular. Evenimentul s-a desfășurat concomitent în Mangalia, Neptun, Cumpăna, Albești, Dulcești și localitatea 23 August. De asemenea, la Neptun, în fiecare seară a festivalului a avut loc concursul Miss „Dobroge, mândră grădină”. Festivitatea de premiere și Gala laureaților au fost organizate pe scena în aer liber din comuna Albești.
Ediția 2013 a festivalului internațional de folclor a fost organizată de Asociația Culturală a Coregrafilor, Scenografilor, Artiștilor Liber Profesioniști și Amatori din Constanța, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța. „Ediția de anul viitor va fi organizată și cu sprijinul UNESCO” – ne-a informat directorul festivalului, Ovidiu Roșca. (Florin FILIOREANU)

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.