Haine luxoase, creatori celebri, priviri admirative, bani mulți, faimă și un trup perfect. Cîte fete nu și-au dorit asta? Eu una nu prea am fost pasionată, dar lumea modellingu-lui e o lume rîvnită, în care ar dori multe fete să ajungă, așa că mi-am zis să mă interesez pentru voi.
Totul începe cu un curs de manechine. Se învață mersul corect, adică cel de scenă, cum să ai o ținută elegantă, cum să te îngrijești de tine și de corpul tău. După ce ai terminat școala de manechine urmeză ca agenția care te-a instruit să te ia în primire. De aici, totul depinde de noroc. Poți fi alesă pentru prezentări de modă, ceea ce presupune să te încadrezi în acele obsedante dimensiuni 90-60-90, să ai înălțimea cerută, adică peste 1,72. Se caută fetele naturale, care au nuanță părului în concordanță cu ochii, cu pielea și, în general, sînt preferate fetele cu păr deschis. Din trei tinere alese de o agenție pentru o prezentare, una e brunetă, iar celelalte două au parul blond sau șaten deschis.
În afara de selecția pentru prezentări, se caută manechine pentru a servi drept modele unor firme care se ocupă cu fabricarea produselor pentru păr. Aici au succes fetele cu păr lung sau mediu, dar cu firul foarte drept. A treia opțiune pe care o au fetele dornice să devină modele este să pozeze. Ședințele foto sînt făcute pentru promovarea unor produse sau pentru imaginea unor firme. Modelele spun că arta de a poza se învață. Felul de a zîmbi, privirile, poziția mîinilor, expresivitatea feței, toate astea le poți învăța de la specialiștii în domeniu.
Ca să vedeți mai exact ce înseamnă viața de model, am fost la agenția Absolut Proimagine. Luminița Bîndar, coordonatoarea modelelor, ne-a recomandat două fete care promit. Iarăși o chestiune de bafta. Ana-Maria Costea are 1,71 cm, 50 kg și 85-59-89. A participat la Miss Preuniversitaria și Top Modelul Agenției Absolut Proimagine. A avut prezentări pentru White, Onyx și Janet. Îi place lumea modelling-ului deoarece o solicită, o face să fie căutată și pentru că îi cere sacrificii.
Ana Maria nu visează să fie o viață model. Să devină celebră ca Cindy Crawford ori Naomi Campbell. Însă se comportă ca un model profesionist. Elevă la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”, Ana Maria pleacă în fiecare dimineață la 7.00 la școală. După terminarea orelor se duce la agenție, la repetiții, apoi la aerobic sau fitness și ajunge acasa seara, după orele 21.00. Nu are timp liber aproape deloc și acesta i se pare cel mai mare sacrificiu. Consideră ca întreținerea fizică este foarte importantă, mai ales dezvoltarea masei musculare în mod moderat, de aceea recomandă orice fel de sport celor care doresc să își mențină silueta. Are foarte mare grijă la ceea ce mănîncă, din dieta ei zilnică fiind nelipsite brînzeturile slabe, fructele, legumele și total interzise chips-urile, pizza și dulciurile.
Crede că lucrul cel mai important pentru un manechin este să știe să facă distincția între atitudinea de scenă și atitudinea pe care o afișează pe stradă. Cum trebuie să fii ca să reușești? „Trebuie să știi să ai încredere în tine și să îți placă cum arăți. Să fii elegantă, distinsă și să vrei cu adevărat să ajungi undeva și să lupți pentru ceea ce vrei”, spune Ana Maria. Ea și-a propus să urmeze Managementul Afacerilor și ar dori să faca modelling în paralel, dacă va avea posibilitatea.
Anca Albăstrel este la început în lumea modei și așteaptă să fie promovată. A cîștigat locul doi la Miss Preuniversitaria, locul doi la Miss Boboc și locul trei în cadrul concursului Miss PNL. Are 1,73 cm, 53 kg, dimensiunile 89-61-91 și este și ea elevă în lasa a-XI-a la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”. Pentru ea modelling-ul este doar un hobby, nu se gîndește să facă o carieră, ci mai degrabă ar dori sa fie psiholog. „În nici un caz nu trebuie privit ca o meserie, pentru că frumusețea trece”, spune ea. Anca Albăstrel consideră că ai nevoie în primul rînd de personalitate și apoi de foarte mult noroc, doarece trebuie să te vadă cineva și să te placă dacă vrei să ajungi undeva. Nu îi este frică de sacrificiile pe care va trebui să le facă, deoarece e de părere că timp există întotdeauna și nu ține o dietă, pentru că nu are nevoie.
Viața de model este pe cît de rîvnită, pe atît de grea. Sunt contracte de respectat, limite de greutate, transformări pe care ți le recomandă coordonatorii și multă, multă muncă. La suprafață pare roz și aproape o joacă, însă rămîne așa doar dacă îți place cu adevărat ceea ce faci. În această lume a modelling-ului nu poți face față decît dacă ești dispus la multe sacrificii și dacă pui mult suflet. Așa că voi, aspirantelor spre titlul de model, gîndiți-vă bine și, dacă chiar vă place, luați exemplul Ancăi și al Anei-Maria! (Roxana ȘMIL)
Lasă un răspuns