Munca de restaurare, tratată cu nepăsare de toată lumea

Anonimii care creează pașaportul Bacăului pentru Europa

Stau în spatele multora dintre piesele expuse în cadrul expoziției permanente de etnografie, deschisă la ultimul etaj al Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”. Sînt prezenți, tainic, asemeni unor făpturi nevăzute, în tot ceea ce înseamnă patrimioniu etnografic băcăuan. Le admirăm efoturile de ani buni, fără, însă, a-i cunoaște. Ni se pare că exponatele prezentate în muzeu sînt așa dintotdeauna, fără să ne gîndim că doi oameni trudesc luni în șir pentru a le readuce la forma originală. Modești și serioși, restauratorii de la etnografie conturează, zilnic, ceea ce va defini, în viitor, o carte de vizită a comunității în fața Europei. „Etnografiei nu i s-a dat o mare importanță pînă acum, dar va fi singura noastră carte de vizită în Uniunea Europeană”, a opinat Feodosia Rotaru, șefa Secției de Etnografie de la Complexul „Iulian Antonescu”.
I-am găsit pe restauratori la serviciu, obosiți după munca depusă în acest an, cînd au trebuit să pregăteasă, alături de ceilalți colegi, expoziția de etnografie.

Succesul Martei Simion: multă dragoste și răbdare

Marta Simon este singurul restaurator specializat de textile. Lucrează în acest domeniu din 1992, cînd a venit la Muzeul de Etnografie din Bacău. Deși este nemțeancă de origine, născută în satul consacrat grație unei lupte celebre din timpul lui Ștefan cel Mare, Războieni, Marta a devenit băcăuancă și activează într-un domeniu fără concurență. Deși are la bază Institutul de Subingineri, ea a fost atrasă de restaurarea obiectelor de patrimoniu. A venit la muzeu, chemată de etnograful Dorinel Ichim, fostul director al Muzeului de Artă și Etnografie. „Am urmat Cursurile de Conservare-Restaurare de trei ani, în cadrul Ministerului Culturii și Cultelor. Mi s-a părut interesant să ai o activitate în care trebuie să restabilești semnificația originală a unei piese, pierdută după trecerea timpului”, ne-a spus Marta. Avînd un nume cu rezonanță biblică, ea a avut ocazia nu o dată să facă dovada răbdării și dragostei. Așa se face că, pentru scoarța din 1843, adusă de Feodosia Rotaru de la o biserică din Bacău, Marta Simon a lucrat nu mai puțin de doi ani. „Este o meserie în care trebuie să pui multă pasiune. âți trebuie și răbdare, și dragoste, și îndemînare. Altfel nu se poate. Nici o piesă restaurată nu seamănă cu alta: într-un fel lucrezi cu lîna, într-altul cu bumbacul sau inul. Unele, ca cele din mătase, necesită o atenție sporită, iar, la final, restaurarea trebuie să fie lizibilă. Ca să nu mai vorbim de substanțele utilizate care trebuie să fie reversibile”, ne-a explicat ea.
Acum, la finele celui de-al 13-lea an de restaurare, Marta Simon se gîndește ca, împreună cu colega sa de la Artă, Silvia Tiperciuc, să organizeze în viitor o expoziție cu piesele restaurate. Rămîne de văzut ce va fi.

Mircea Butunoi, singurul restaurator de lemn

Străbătatea pe jos, zilnic, cîte 20 de kilometri, pînă la școala din Parincea și înapoi acasă, la Năstăseni. Vorbește cu bucurie despre copilăria sa și despre momentul cînd a ales să intre la clasa de modelier lemn, în 1984. A lucrat matrice și modele pentru piesele turante la Metarulgia, după care, în 1996, a venit la Muzeul de Etnografie. A urmat cursuri de specialitate la București și și-a dedicat timpul piesele de lemn aduse din tot județul la muzeu. Acesta este Mircea Butunoi, colegul Martei, singurul restaurator de lemn. „La început, nu știam despre ce este vorba, ce înseamnă asta. încet, încet, am deprins tehnica și a început să-mi placă”, ne-a spus acesta. Secretul restaurării este unul singur. „Dacă știi să confecționezi o piesă, vei ști să o și restaurezi”, a opinat el. Cu toate acestea, a fi restaurator de lemn nu e așa de ușor. Pentru că „nici o piesă nu seamnă cu alta. Piesele vechi nu au un tipar. La unele creații de lemn stai și te întrebi cum au fost lucrate. Sînt deosebite”, după cum ne-a spus Mircea Butunoi.
Problemele pieselor din lemn sînt două: cariile și degradarea fizică. Cu ambele este dificil. Dar Mircea Butunoi reușește de fiecare dată să facă o treabă de calitate. La fel ca și colegii săi. Nu credeți? Mergeți și vizitați expoziția de la ultimul etaj al Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”. Și nu uitați că nu tot ce vedeți acolo a fost adus așa la muzeu. Multe exponate au fost restaurate de cei doi. Doi oameni, două suflete mari, a căror mare satisfacție este aceea că fac istorie. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!