~2 min lectură 0 comentarii

Muncitor rănit grav la cap de cupa unui excavator

Redacția Ziarul de Bacău

Angajatul unei firme de deszăpezire a fost rănit grav la cap în timpul serviciului. În momentul producerii accidentului, Mihai Măstăcan, în vârstă de 25 ani, lucra pe un tractor în satul Oțelești, din comuna băcăuană Izvorul Berheciului. Într-un moment de neatenție, tânărul a fost lovit în cap de cupa unui excavator care înlătura zăpada de pe șosea. „Muncitorul a fost preluat de o ambulanță ATI și dus în satul Filipeni, de unde a fost preluat de un elicopter SMURD. Pacientul a fost dus la Clinica de Neurochirurgie din Iași, unde a fost supus unei intervenții medicale”, a declarat mr. Georghe Enache, ofițer de relații publice în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău. Tânărul era angajat la SC „Botezatu Construct” SRL Bacău, iar colegii nu își explică ce căuta acesta sub cupa excavatorului. Polițiștii au deschis în acest caz un dosar penal și fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele care au condus la producerea accidentului. Cazul a fost raportat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău, iar inspectorii fac propria anchetă. (R.I.)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.