~3 min lectură 8 comentarii

Municipiul Bacău împrumută 11,5 milioane de euro pentru modernizarea iluminatului public. PNL se opune și susține că nu este o prioritate

Redacția Ziarul de Bacău

Consiliul Local Bacău a aprobat la ultima ședință un împrumut de 13,5 milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Cea mai mare parte a banilor, 11,5 milioane de euro, vor fi folosiți pentru modernizarea iluminatului public din municipiu. Consilierii PNL sunt împotriva demersului, susținând că iluminatul din municipiu nu este o prioritate.

Primarul Cosmin Necula a prezentat proiectul în cadrul ședinței de Consiliu Local. Edilul a arătat că proiectul ar urma să acopere modernizarea iluminatului public pe o rețea de 40 de km de drumuri din Bacău. În afară de schimbarea corpurilor de iluminat cu unele de tip LED, este prevăzută schimbarea stâlpilor și a rețelelor de cablu. Primarul Necula a explicat că rețeaua de iluminat din municipiu este veche din 1974, considerând că este o investiție prioritară, alături de apă și căldură, chiar dacă nu este una spectaculoasă. De asemenea, a menționat că fondurile europene nu au fost o opțiune, deoarece nu acopereau și înlocuirea cablurilor și a stâlpilor.

PNL este de-acord cu împrumutul, însă nu pentru iluminat

Consilierii PNL au atacat decizia Primăriei, susținând că iluminatul din municipiul Bacău nu este o prioritate. „Ați rezolvat toate problemele din municipiu și a rămas iluminatul public prioritatea zero? Eu sincer nu am întâlnit niciun băcăuan nemulțumit de beculețele de pe stradă”, a declarat Daniel Miclăuș, consilier PNL.

Primarul a explicat de ce a luat decizia. “Este important să programezi investițiile într-un oraș pe termen mediu și lung. Nu să aștepți să cadă cu totul ca să scoți bani să repari. Vă dau exemplu cel mai recent, ce s-a întâmplat cu apa în municipiu. Nu vrem să pățim la fel cu iluminatul. Cât timp funcționează nu e o problemă. Dar e vechi din 1974, iar dacă va pica, consecințele sunt grave”, a replicat Cosmin Necula. Edilul a mai arătat că pentru alte investiții prioritare, cum ar fi apa, deja s-au atras bani și au demarat lucrurile.

Discuțiile au continuat pe tema gradului de îndatorare al municipiului, iar mai apoi s-a ajuns la acuze vizavi de modul în care au fost gestionate fondurile europene și împrumuturile în fosta administrație. Referitor la celelalte componente ale împrumutului, reabilitarea Spitalului TBC și consolidarea clădirii Primăriei, puterea și opoziția s-au pus de-acord.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

8
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. u
    uncas
    12 octombrie 2017, 11:05
    0

    Nu trebuie iluminat public , se vede ca domnii PNL-listi nu coboara noaptea din masini.Au vazut dansii cum arata un orasel din Polonia noaptea ? Inteleg contrelele cu PSD-ul, dar nu pe probleme ce tin de utilitati.

  2. u
    uncas
    12 octombrie 2017, 11:06
    0

    Nu trebuie iluminat public , se vede ca domnii PNL-listi nu coboara noaptea din masini.Au vazut dansii cum arata un orasel din Polonia noaptea ? Inteleg contrele cu PSD-ul, dar nu pe probleme ce tin de utilitati.

  3. L
    Luci
    12 octombrie 2017, 11:49
    0

    Uncas, de la iluminat public nu i s-a tras si lui Stavarache? Plus multe altele. Iar imprumuturi platite de prostime! De ce nu cu foduri UE? Nu se poate delapida la fel de mult ca in PNDL?

  4. u
    uncas
    13 octombrie 2017, 04:38
    0

    Scuze nu am sesizat sursa banilor, intradevar fonduri europene !

  5. p
    primari slabi
    15 octombrie 2017, 21:07
    0

    Oricum nu e o prioritate, dar daca tot se face, macar sa bage cablurile in pamant.

  6. R
    Rex
    16 octombrie 2017, 17:57
    0

    PNL-ul n-a facut nimic cat a fost la conducere.Tot orasul e praf din cauza lui.Sa mai lase criticile irationale din orgoliu pur!
    Asa fac liberalii opozitie,impotrivindu-se binelui cetatenilor?Dar ce prioritati ar avea ei,ma rog?

  7. O
    OZN
    17 octombrie 2017, 13:27
    0

    PeNibiLi

  8. N
    Nu are importanta
    25 octombrie 2017, 16:12
    0

    Ii sfatuiesc pe toti cei care sunt de parere ca iluminatul public nu este o prioritate sa faca o plimbare prin cartierele de la periferia orasului unde ti-e frica sa te intorci acasa daca s-a intunecat pentru ca nu e nici urma de lumina.Iar daca tot vorbim de iluminat public poate cu ocazia asta o sa eliminati si stalpi ruginiti care au ramas in picioare pe strada Milcov desi a fost renovata in totalitate !

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.