Consilierii locali bacauani au aprobat in sedinta de ieri proiectul de hotarire ce viza ajustarea preturilor si tarifelor la apa furnizata bacauanilor. Aceasta majorare a fost ceruta de contractul semnat cu forurile financiare europene in momentul in care s-a inceput proiectul aductiunii cu apa de la Valea Uzului. In fapt, pretul a crescut cu 18%, adica in jur de doi lei, si asta prin corelarea pretului cu indicele inflatiei. Proiectul a stirnit un imens scandal inca de luna trecuta, iar primarul Romeo Stavarache a refuzat sa isi asume un contract pus la punct in vremea administratiei PSD si a lui Dumitru Sechelariu. Prin contractul cu BERD, autoritatile de atunci se obligau sa faca majorari periodice la pretul apei. Cu alte cuvinte, majorarea actuala era inca o povara mostenita de actuala adminsitratie de la predecesor. Ieri, proiectul initiat de consilierii locali PSD George Bogatu, Ionel Floroiu, Constantin Dunava, Nicolae Zaharia, Gabriel Zaharia, Irina Florea si liberalul Ilie Birzu a trecut la votul alesilor locali. Au fost doar trei voturi impotriva, culmea, chiar a doi initiatori, Nicolae Zaharia si Constantin Dunava. Acesta din urma a reusit la o sedinta anterioara sa voteze si impotriva propriului lui amendament pe care l-a propus in plenul sedintei. „Este un contract serios, avem obligatii ferme si nu ne putem juca. Nu ne putem decredibiliza in fata institutiilor financiare europene. Trebuie sa fim cit se poate de seriosi, sa ne asumam ce am aprobat si in urma cu sase ani, mai ales ca odata cu infiintarea operatorului regional de apa, prin fuziunea Comapaniei de Apa si Apa Serv vom avea ca obectiv atragerea unei sume de 120 de milioane de euro, din care 30 milioane euro vor veni in municipiul Bacau”, a declarat Ionel Floroiu, consilier local PSD. (Claudiu TANASESCU)
Lasă un răspuns