Municipiul Bacău nu mai are nici un depozit de lemn de foc, deși există destule case care nu se bazează pe gazul metan la încălzire. Aceste centre s-au desființat pentru că nu au mai existat furnizori centralizați de stat. Cei particulari au preferat să se descurce singuri. În aceste condiții, locuitorii care au sobe cu lemne trebuie să se aprovizioneze pe cont propriu cu ceea ce le trebuie. Pentru ei există două alternative. Una ar fi să apeleze la ocoalele silvice. În fiecare an, Direcția Silvică Bacău are o anumită cotă de exploatare destinată nevoilor populației. Oferta de preț este diferită. „În general, prețul lemnului de foc variază între 250.000 de lei și 400.000 de lei pe metrul cub. Cele mai mici prețuri le au esențele moi, cum sînt plopul, mesteacănul sau salcîmul. Cînd este vorba de esențe tari, precum carpenul sau cireșul, prețurile sînt mai mari”, a declarat inginerul-șef al Direcției Silvice, George Brăiescu. Chiar și acum, deși intrăm în luna noiembrie, cota de lemn de foc pe care o are instituția nu s-a epuizat. Trebuie spus însă că aceasta se repartizează pe ocoale și este solicitată diferit. Astfel, în zonele cu pădure – Agăș, Brusturoasa, Comănești, Moinești etc. – lemnul de foc este mult mai puțin solicitat ca la șes.
A doua alternativă a orășenilor care vor lemn de foc este să se adreseze direct proprietarilor de păduri. Prețurile ar putea fi mai mici, dar nu sînt excluse „țepele” la cantitate și calitate. (Gabriela PASCU)
Lasă un răspuns