Primăria Bacău a alocat anul acesta un buget de 19,5 milioane pentru proiectele derulate în comunitatea băcăuană. La ultima ședință, consilierilor locali băcăuani au aprobat Programul anual al finanțărilor nermabursabile de la bugetul local, pentru activități non-profit de interes general. „La nivelul municipiului Bacău, acest program presupune o categorie largă de activități, de educație, tineret, protecția mediului, culturale, sportive sau protecție socială – a declarat viceprimarul Mihai Șuștac. Primăria Bacău sprijină an de an organizațiile neguvernamentale, asociații sau fundații, culte și persoane fizice în derularea unor acțiuni pentru comunitate și alocă, pe proiecte, finanțări nermabursabile în baza Legii nr. 350/2005”. Atribuirea contractelor se va face în limita fondurilor disponibile.
În acest an, cei mai mulți bani au fost alocați domeniului „Sport” cu 14,4 milioane de lei. Pentru domeniul „Culte” s-au alocat 4 milioane de lei, pentru „Social” – 700.000 de lei, iar pentru „Educație, tineret și mediu” – 400.000 de lei.
Lasă un răspuns