Municipiul Bacău s-a înscris și în acest an în competiția organizată de Eco-Rom Ambalaje SA, „Orașul Reciclării 2014”. Aceasta este o bătălie simbolică între primării, iar scopul final este dezvoltarea sistemului de colectare separată. Chiar dacă România a atins, prin aportul substanțial al producătorilor de bunuri ambalate, obiectivul prevăzut de legislația europeană de reciclare a 60% din deșeurile de ambalaje puse pe piață, în practică, la nivel operațional, sistemele locale de gestiune a deșeurilor încă sunt în construcție.
“Scopul acestui concurs este de a spori gradul de colectare selectivă a deșeurilor, – a declarat Ionuț Tomescu, purtător de cuvânt la Primăria Bacău – de a recicla cât mai mult din cantitatea de deșeuri adunată din oraș și de a conștientiza cetățenii municipiului Bacău cu privire la efectul benefic, în special asupra mediului, pe care îl aduce colectarea selectivă”.
Eco-Rom Ambalaje investește anual 35% din aportul membrilor săi în parteneriatul cu autoritățile locale, iar rezultatul este unul important – peste 450 de acorduri încheiate cu autorități admnistrative și un nivel de participare al populației cu 40% mai mare față de acum patru-cinci ani.
Lasă un răspuns