Dumitru Brăneanu, vicepreședintele Consiliului Județean Bacău, va face astăzi, împreună cu șefii celor patru secții din cadrul Bibliotecii Județene „C. Sturdza”, o verificare a situației spațiilor din incinta Muzeului de Artă și Etnografie și a Muzeului de Istorie „Iulian Antonescu” privind mutarea unei părți din fondul de carte al Bibliotecii. Mutarea Bibliotecii Județene, care deține aproape jumătate de milion de volume, a devenit unul dintre subiectele tratate în ultimul timp cu maximă seriozitate de autoritățile județene. Sesizările și protestul întocmit de bibliotecari a scos în evidență faptul că, în cazul unui transfer pripit și greșit al fondului de carte, există riscul închiderii pentru public a uneia dintre secțiile cele mai vizitate: împrumut tineret și adulți sau sala de lectură, din cauza unor neajunsuri de ordin tehnic. Proaspăt delegat din partea Consiliului Județean Bacău pentru a supraveghea buna desfășurare a instituției de cultură băcăuane, pînă la alegerea și instalarea noului director al Bibliotecii, Dumitru Brăneanu și-a luat în serios rolul de „supraveghetor” al bibliotecii și caută soluții pentur ca mutarea bibliotecii, al cărei sediu este șubred, să se facă în cele mai bune condiții. (C. Gh.)
Lasă un răspuns