■ clubul are de ieri un Consiliu Director ■ Nicolae Vătafu și-a dat demisia, iar Constantin Săftoiu a devenit președintele Consiliului de Administrație
Petrolul Moinești a reînviat abia de ieri, după ce mai bine de o săptămînă fotbaliștii au venit la antrenamente fără să știe dacă echipa la care evoluează are un viitor, cauza fiind situația financiară. Pînă în acea zi mare, de vineri, nici unul dintre sponsori nu a dat un semn de viață. Ședința Consiliului de Administrație a arătat însă că interesul pentru gruparea moineșteană nu a scăzut, ci a fost doar într-un impas de cîteva zile. Ieri, s-au făcut și cîteva mutări importante în structura de conducere a clubului. Miron Smarandache, cel care la finalul campionatului declarase că-și va retrage sprijinul financiar către club, s-a retras din funcția de președinte executiv. S-a înființat apoi Consiliul Director, iar președintele CA a fost numit Constantin Săftoiu, în timp ce primarul Vasile Ailincăi a devenit președinte de onoare. Vicepreședinți vor fi Constantin Nuțu și Doru Luca, ultimul fiind, în același timp, și președintele secției de fotbal Petrolul Moinești. La propunerea lui Săftoiu și Ailincăi, Miron Smarandache a rămas membru al Consiliului de Administrație.
S-a discutat și despre bugetul echipei pentru următorul sezon, dar și despre problemele contractuale ale fotbaliștilor, acestea urmînd să fie rezolvate cît mai curînd. De asemenea, și staff-ul tehnic și administrativ își vor vedea în buzunare restanțele contractuale.
Săptămîna viitoare, fotbaliștii vor intra la negocieri, pentru noul sezon, iar miercuri, lotul de jucători va pleca în cantonament la Slănic Moldova.
Cel care a condus destinele Petrolului în ultimii ani, în calitate de președinte al clubului, Nicolae Vătafu, și-a depus tot ieri demisia, care i-a fost aprobată. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns