Pasiunea pentru extratereștrii și viața din stele poate părea ca un fapt bizar și lipsit de consistență. Cine mai stă astăzi cu ochii în lunetă, pentru a sesiza mișcări planetare și stele căzătoare? Cu excepția specialiștilor, cei interesați de așa ceva sînt din ce în ce mai puțin. Unul dintre cei care s-au apropiat de dimensiunea X a universului prin intermediul cărților și povestirilor s.f. încă din perioada comunistă, este muzeografa Oana Adam, de la Observatorul Astronomic „Victor Anestin”. „Problema vieții în afara pămîntului m-a preocupat dintodeauna, iar eu cred că există forme de viață și dincolo de pămînt”, ne-a declarat ea. Cît privește lectura, am început să citesc mai intens literatură științifico-fantastică, cu multă plăcere, spre sfîrșitul perioadei de liceu. Era prin 1986, cînd am luat contact mai serios cu marii creatori ai genului și am rămas impresionată”, ne-a spus tînara muzeografă.
De atunci, a păstrat în suflet curiozitatea pentru tainele universului. Ca pentru oricărui pasionat de cunoaștere, apariția în țara noastră a internetului i-a oferit șansa de a afla mai multe despre extratereștrii. „Mi-am contactat calculatorul personal la internet, acasă, și am acces la informații pe care altă dată nici măcar nu le visam”, ne-a zis Oana Adam. Fiind angajată în cadrul Observatorului Astronomic, ea a reușit să dăruiască băcăuanilor, începînd de luna aceasta, o fărîmă din „misterele universului”. „De zece luni strîng materiale pentru această expoziție. Încerc să arăt oamenilor că există și alte lucruri interesante, care merită atenția noastră, în viața de zi cu zi” ,a caracterizat ea cele făptuite la etajul al treilea al Observatorului. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns