• mulți spun că cele două, deși nu seamănă neapărat fizic, au aceeași pasiune pentru oameni, pentru arta lor și aceeași distincție • Geta Barbu recunoaște că are un mare regret: n-a vizitat niciodată Italia, o țară „plină de cultură”
Ori de cîte ori intră în sala de expoziții a Muzeului de Artă din Bacău, să prezinte publicului sau, pur și simplu, să-și încarce bateriile emoțiilor artistice, se oprește cîteva clipe în fața lucrărilor marelui pictor Gheorghe Petrașcu. „Mă opresc adeseori în fața acestui artist, ale cărui lucrări degajă forță. Îmi place foarte mult. Nu știu de ce?! Poate datorită pămîntului natal: el s-a născut la Tecuci, iar eu lîngă Tecuci. Oricum ar fi, cînd te uiți la ce a făcut el simți că ai putere”, ne-a mărturisit ea ce sentimente o încearcă.
Apoi începe „lupta” pentru galeriile de artă, pentru expoziții, pentru simpozioane. Totul trebuie să reușească.
Unii spun chiar că are multe în comun cu Eugenia Vodă, realizatoarea cunoscutei emisiuni „Profesioniștii”. Seamănă prin timbrul vocal, prin modul de a pune întrebări și căldura cu care discută despre artiști și artă. Și acea atenție pe care le-o acordă, privirea atentă, de parcă ar vrea să-i rețină acolo, înăuntru, pentru totdeauna. Trăiește fiecare cuvînt rostit. Probabil, dacă ar fi avut șansa unei emisiuni și a unor invitați pe măsură, ar fi ajuns o vedetă media. N-a fost să fie așa.
În cei peste 20 de ani cît a slujit Muzeului de Artă, Geta Barbu a învățat multe lucruri fără de care astăzi viața ei ar fi fost cu totul alta. A intrat în febra vieții de muzeograf, purtînd imaginea Doinei Bujor, care s-a stins din viață cu un an înainte ca ea să ajungă la Muzeul de Artă. „Au rămas lucrările, conspectele și însemnările ei”, spune Geta Barbu. Cu pasiune și dorință de a cunoaște, a început să învețe pas cu pas tot ceea ce este necesar formării unui ochi de muzeograf și de critic autentic. „Este o pasiune, în care am intrat pas cu pas. De fapt, ar fi două laturi: profesiunea de muzeograf și pasiunea pentru artă”, ne-a spus Geta. Nu ezită să spună că multe se deprind și se fură de la cei formați în aceeași breaslă. Recunoaște, cu bucurie neprefăcută, „că a furat meseria de la cei mai experimentați ca ea”. „A fost Viorica Filimon, pe care am găsit-o și de la care am furat. A fost Valentin Ciucă, de la care am avut ce fura. Am mai furat de la Ilie Boca. Amîndoi sînt buni povestitori și au multe de spus. Cred că dacă deschizi ochii și urechile, la un moment dat te prinzi despre ce este vorba”, ne-a spus Geta Barbu.
E fericită că a avut ocazia să trăiască și să lucreze într-un mediu în care muzeografii colaborează foarte bine cu artiștii plastici, lucru mai rar întîlnit la alte muzee din țară. „Am trecut pragul unor relații cordiale. Nu mai știu cînd s-a făcut trecerea spre prietenie”, a spus ea. Îi respectă și îi prezintă mereu în culori calde pe artiștii băcăuani, ale căror creații le cunoaște fără probleme. Și nu numai pe ei. „De cînd sînt implicată în organizarea «Saloanelor Moldovei», nu mai am nevoie să merg prin țară, să văd expoziții și artiști. Vin ei la Bacău. Fiind și în juriile care au decernat premiile, am ajuns să pot distinge un creator din țară sau unul cunoscut din Republica Moldova, doar privind lucrările respectivului”, a explicat Geta Barbu.
În ciuda acestor mari satisfacții, ea trăiește cu regretul că nu a reușit să viziteze măcar o dată Italia, „o țară plină de artă”, și nu a reușit să se dedice mai mult scrisului. „Mi-ar fi plăcut să scriu mai mult. Am scris cronici plastice rar, dar n-am exersat și știu că ține de exercițiu. N-am făcut față și am preferat să stau deoparte, pentru că mi-a plăcut să nu mă fac de rîs”, a recunoscut Geta Barbu. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns