Deși ultimele două zile au părut că aduc speranța în inimile agricultorilor, aceasta a murit la fel de repede. Ploile au căzut doar în unele zone ale județului. Cele mai însemnate cantitativ au fost în comuna Horgești, unde s-au înregistrat cam 23 de litri pe metrul pătrat. De asemenea, și pe axa Sascut – Orbeni – Valea Seacă a plouat ceva mai mult, ca și-n comunele Huruiești sau Delau Morii. În rest, pămîntul a fost doar stropit, iar în unele zone nu a plouat deloc. „Pînă la urmă, am rămas tot cu seceta”, a spus cu amărăciune directorul adjunct al Direcției Agricole, Ghiță Burlui. Cele mai afectate rămîn în continuare culturile însămînțate în toamnă. Pîinea noastră este deja pusă sub semnul întrebării, cel puțin cantitativ. Faptul că vara a venit practic peste iarnă a făcut ca maturarea grîului să se facă forțat, astfel că planta să lege rapid spicul, fără a avea prea mult timp pentru a acumula substanțele nutritive. Chiar dacă nu se poate vorbi de calamitarea culturii în întregul ei și nu s-a făcut o statistică, recolta de pe cele aproximativ 20.000 de ha însămînțate cu grîu pune deja multe semne de întrebare specialiștilor din domeniu.
Nici la legume lucrurile nu stau cu mult mai bine. Căldura amenință suprafețele care nu sînt irigate. Doar pentru porumb sînt încă speranțe, dar și aici este nevoie de ploaie. (Gabriela PASCU)
Lasă un răspuns